Înfioarare

Când mi-ai sădit în inimă sămânța
Ce încolțea spre cerul Tău sublim,
Eu n-am știut ce foc ai pus, Isuse,
În vasul meu de Tine-așa de plin.

Eu n-am știut de dragostea-Ți de jertfă,
De lacrimile Tale-n Ghetsimani -
Nu am simțit durerea Ta adâncă
Pentru bogați, cât și pentru sărmani.

Nici n-am știut că-n fiecare clipă
Din suferința Ta de la Calvar
Iubeai cu dor întreaga mea ființă
Și-a tuturor. Ți-am dat numai amar.

Durerea Ta era așa de cruntă -
Sub crucea aspră ai căzut răpus -
Nu greutatea crucii Te înfrânse,
Ci dragostea Te-a apăsat nespus.

Căci Tu iubești pe cel ce Te blestemă,
Pe cel ce neagă existența Ta,
Pe cel ce își dorește numai moartea -
Iubești ce e, va fi, ce exista.

Când mi-ai sădit în inimă sămânța
Și am ales a Te sluji, Isus -
N-am cunoscut durerea jertfei Tale -
Dar astăzi știu și-mi este îndeajuns.

E aspră și e grea - istovitoare -
Dar vreau s-o port, căci Tu-ai purtat-o-ntâi.
Mai dă-mi putere, milă, renunțare,
Să pot iubi și sprijin să-mi rămâi!