Îmi plânge...

Îmi plânge...

Îmi plânge inima în mine, când vad semeni care pier:
De la o viața, fără «mâîne» - într-un loc, cu vai, disper’.

Îmi plânge inima în mine, când văd Salvarea, ce-i propusă,
Cu drag de Cer, către oricine, când văd vremea cea apusă,

Ce arată, cheamă cu tărie: opriți-vă din curs, schimbați,
Eternitatea-I, veșnicie, o, nu, o, nu, o nu ratați,

O dincolo de stele viață, în sclipiri de armonii și soare,
Căci iată, apare o Dimineață, și unde-i fi, unde-i fi oare?

Unde-i fi, când Atotstăpânul, va spune, pân’ aici, sfârșit!
Întoarcete azi de pe drumul, ce dă pierzare, un Fiu iubit,

Un Unic Fiu al Cerului Divin, fu trimis ca Jertfă, ispășire,
Aleg, alegi - e zbor spre infinit, în Țara Paradis, ce-i Nemurire!