Gutuiul meu

Ți-ai scuturat corola, ca ploile de har,
Inundând cu spoturi țărâna de sub tine,
Dar nu ai pierdut raiul culorii în zadar
Că au rămas în urmă crengi cu roade pline.

Mulți au crezut că suferi, că speranțe mor,
Dar tu ai adunat ulei pentru candele
Și ți-ai umplut coroana în har strălucitor,
Fecioară înțeleaptă, să luminezi prin ele.

Gutuiul meu, cu roade de aur străvezii,
Porți primăveri în gene, să înflorești din nou,
Când ape te inundă, te încolțesc urgii
Tu ești mereu același brav luptător, erou.

Ești pildă, carte scrisă de Tatăl Dumnezeu,
El mi-a lăsat mesajul lămurit, în tine,
Cu rod târziu de toamnă, mă-mbii gutuiul meu,
Te dăruiești bogat în coșurile pline.

Păstra-voi în fereastră rodul rupt din Soare
Până la primăvară când înflori-vei iar,
Îmi va aduce-aminte de mare-ntâmpinare,
Să îmi umplu candela până mai este Har.

Te-admir gutuiul meu, în sfântă gelozie,
Petală cu petală m-aș lepăda de mine,
Să-mi pârguiască poama dulce- amăruie,
Să mă întorc mireasmă din lupte și suspine.

La masa-Mpărătească du-mi Isuse darul,
Din el să Te înfrupți cu mare bucurie,
Căci Tu ai biruit în locul meu calvarul,
Am găsit taina Vieții, datorită Ție.