text Poezii crestine

Gândirii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Înțelegem că aici, nu mai este mult de stat
Pe acest pământ străin, care naivi am umblat,
Și noi ca persoane bune și deseori încercate.
Noi avem în viață un țel, ca făpturi educate.

Noi umblăm sfătuiți de Sfintele Scripturi,
Adunând de la amvoane pâine și fărâmituri,
Căci lucrătorii aruncă pâinea vieții, pe ape,
Vestind adevărurile D-lui Isus ca să ne scape.

De păcatele cele multe, ce sunt în noi așezate
Ce provoacă vicii păcătoase, și multă răutate.
Prin adevărurile Domnului Isus, cele arătate
Suntem eliberați de ideile rele, și de păcate.

De păcatele lumii naive din noi, ce le gândești
Să călcăm morala vieții, și răul să-l răspândești.
Căci cel ce pierde drumul său, aici în vale,
Este bucuros când găsește în noapte o cărare.

Toți te părăsesc când răul apărut te lovește,
Și în întuneric, chiar și umbra ta te părăsește.
Dar ei nu sunt destul tari, cei ce te-au ocărât
Tare e iubirea ce îndulcește sufletul cel amărât.

Ne rugăm pentru iubire, s-o avem așa mereu.
Ea este speranța vieții, și te ajută când ți-i greu.
Dumnezeu este iubire, El ne dă și vindecare
Dumnezeu ne iubește așa cum suntem pe fiecare.
12.02. 2026

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>