Fidel

Fidel

Fidel, a venit pe lume,
Cum vin căteii toți: fătați.
Când a venit, n- avea un nume,
Dar, i-am zis eu, „ Fidel”: Notați!

Fidel, era frumos
Și sănătos,
Dar, o meteahnă tot... avea:
Lătra.

Din toți cățeii, ai lui frați,
De- aceași mamă, toți, fătați
Se pare că, avea... ceva:
Se distingea.

Vedea tot felul de culori,
Lătra la păsări și la flori,
La Lună, la tot ce vedea:
Lătra.

La început, n- a deranjat,
Căci era mic și nu știa,
Dar, a crescut și- a învățat,
Că... deranja.

Maaarșșșș! Taci! Tot timpul auzea,
Din ce în ce mai rar... lătra.
A trecut timpul și, Fidel,
A mai crescut un pic: era... cățel.

Ar fi lătrat, s- ar fi jucat,
Dar a- nvățat că, de lătra
Și bucuria- și exprima,
Pe nimeni nu interesa, doar... deranja.

Decât să fie iar, gonit,
A preferat să stea- n tăcere,
A înțeles că nu- i iubit
Și n- avea nici o mângâiere.

A dus- o- așa... a dus- o rău,
Crescu și deveni, „dulău”.
De lucru zilnic, căuta,
Dar, chestia cu... „ Câine Rău”,
Deloc, nu i se potrivea.

Dorea un job, să stea- n tăcere
Doar, să aducă mângâiere,
Căci în adâncul lui știa,
Cât suferea.

Nu a găsit și, disperat,
Spre ceruri tare, a lătrat:
„O, Doamne, știi sufletul meu,
Că vreau s- ajut pe om, la greu!

Să- i fiu fidel, iar în durere,
Să fiu „dulău”, spre mângâiere.
Deși nu pot să îi vorbesc,
Din ochi să- i spun că, îl iubesc!”

Domnul, din cer l- a auzit
Și rugăciunea i- a- mplinit!
La suflete, ce au durere,
L- a pus s- aducă, mângâiere.

Acum, Fidel e fericit,
Căci ruga lui, s- a împlinit.
Acuma crede- n Dumnezeu;
Fidel... nu- i el! Fidel: sunt Eu!

Și vreau, căci știu cum e- n durere
Să pot aduce mângâiere.
Și- o fac prin har, cu Dumnezeu,
Eu, mângâi suflete, în greu.

Mihăiță Ana.

(26,0, 2018)


„Cei care nu pun întrebări, se pricep cel mai bine să- i mângâie pe alții”