text Poezii crestine

Eu sunt pierdut fără Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Eu sunt pierdut fără Isus


Crezând în Tine Doamne
Eu viața mi-am schimbat
De vorba Ta mi-e foame
De chipul Tău curat

Am rătăcit prin lume
Tot căutând mereu
Ceva ca să pot spune
Că-s fericit şi eu

Prin multe am trecut
Necazuri şi durere
Din greutăţi am vrut
Să ies, cu-a mea putere

Mereu m-am străduit
Am stat şi-am cugetat
Dar, nu am reuşit
Cu lacrimi m-am rugat

Deşi teamă-mi era
Că voi fi refuzat
Acest gând mă speria
Dar Tu nu m-ai lăsat.

Chiar dacă îi slujeam
Adesea celui rău
Eu Ţie mă rugam
Chemam, numele Tău

Apoi am înţeles
Cu vorba, Te iubeam
Dar prea mult şi prea des
Cu fapta îţi greşeam

Rugându-mă mereu
Ochii mi s-au deschis
Iar Tu bun Dumnezeu
Uşa nu mi-ai închis

M-ai lăsat să pătrund
Să te înţeleg mai bine
În faţa Ta plângând
Eu m-am căit, stii bine

Ți-am spus tot ce am simţit
Că inima îmi plânge
Cât de mult am dorit
La cer, să pot ajunge

Azi mă smeresc amarnic
Şi Doamne îți cer iertare
Căci Tu ești bun şi darnic
Şi plin de îndurare

Mă simt de tot pierdut
Şi nu am unde merge
Prin multe am trecut
Ca să pot înţelege

Ești pentru mine totul
Ești însăşi viaţa mea
Nu-mi pare greu efortul
Să fac doar voia Sa

Căci vreau să crezi în mine
Și în iubirea mea
Mă lupt să fac doar bine
În toate, voia Ta

Chiar viaţa de-mi vei cere
Ei Ți-o dau cu iubire
Căci ești o mângâiere
Ești a mea fericire

Doresc să fiu cu Tine
Când Tu ne va alege
Tu să nu uiți de mine
Când rodul vei culege!

Amin

Câmpia Turzii, 12 februarie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>