text Poezii crestine

Eu l-am ales pe Dumnezeu!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Eu l-am ales pe Dumnezeu!


Eu l-am ales pe Dumnezeu,
Cu El voi merge pân' la moarte.
Chiar dacă drumul este greu,
De El, nimic nu mă desparte.

Eu l-am ales pe Dumnezeu,
Cu El doresc în veci să fiu.
El este Tatăl, Domnul meu,
De altul, eu nu vreau să ştiu.

Nu vreau să ştiu de dumnezei
Făcuţi din lut, făcuţi din piatră.
Chiar de-s din aur, vai de ei!
Ei nu pot mântui vreodată.

Şi nici icoanele frumoase,
Ce pe pereţi atârnă greu,
Nu pot să fie norocoase
Căci Unul este Dumnezeu!

Doar Domnul cel Viu mă păzeşte,
Cu El mă simt în siguranţă.
El singur doar mă ocroteşte,
Numai în El, eu am speranţă.

Numai în El nădăjduiesc,
Doar El mă poate ajuta.
El m-a salvat, Îi mulţumesc,
Doar El e raţiunea mea.

Cu El n-am teamă de nimic,
În El mă încred și Îl iubesc
Chiar dacă-s om şi sunt prea mic
De Îl urmez, eu nu greşesc.

Tot ce-i lumesc eu am lăsat,
Mă străduiesc mai bun să fiu
Căci Tatăl meu bun, m-a iertat,
Trecutul, nu mai vreau să-l ştiu.

Vreau cu credinţă să-l slujesc
Căci este bun şi iertător.
Vreau jertfa Lui s-o preţuiesc,
Eu, vreau s-ajung nemuritor.

Amin

Câmpia Turzii, 5 iunie 2016

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>