Enoh, Luat la Cer

Enoh, luat la Cer

A fost odată, ... în vremurile din vechime
Un Patriarh, de-al lui Adam un strănepot,
Şi când nelegiurile se-ntindeau peste tot
Enoh, stătea retras, departe de mulţime.

În viaţa lui de tinereţe, se păstra curat
De influienţele lumeşti ce-l copleşeau,
Şi-ntotdeauna, când mulţime-l ispiteau
El rămânea statornic, trecând nealterat.

După şaizecişicinci de ani, de tinereţe
Ce şi-a petrecut-o-n temere şi ascultare,
I s-a născut primul copil. Iubirea mare,
A Tatălui, a început s-o vadă-n alte feţe.

A început să înţeleagă planul de salvare
În jertfele, ce se-aduceau pentru păcat,
Şi că mielu-njughiat, indica spre Fiul dat
De Tatăl ceresc, pentru-a omului iertare.

În această dragoste, plină de făgăduinţe
A umblat Enoh, pe calea cu Dumnezeu,
Şi, trei sute de ani, el i-a petrecut mereu
Cercetând cu zel, ale Domnului cerinţe.

Chiar de taine multe, erau încă-n mister
Pe calea credinţei, în dragostea de tată,
A mers învăţându-şi, turma-ncredinţată
Şi ca drept răsplată, el, a fost luat la cer.

Flavius Laurian Duverna
18 noiembrie 2011