text Poezii crestine

El, a iertat trecutul meu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
El, a iertat trecutul meu


M-am întâlnit cu Domnul meu
Când viața, greu mă încerca
Când Duhul Sfânt, trimisul Său
Inima mea, o cerceta. .

El Duhul Sfânt și minunat
Pe calea dreaptă m-a condus,
Cu dragoste m-a îndrumat,
Să fac, ce vrea al meu Isus.

Eu am urmat îndemnul Său
Și din Cuvânt, m-am informat
Fiindcă doresc, să fiu mereu
Cu Domnul meu cel minunat.

Să împlinesc tot ce e bine
Și ce mă duce către cer,
Să fac tot ce Domnul, îmi spune
Veșnic să fiu, să nu mai pier!

L-am întâlnit pe al meu Isus
În viața asta trecătoare,
Căci gândul meu e la cer sus
Și nu la lumea pieritoare.

Tot am lăsat, nu-mi pare rău,
Căci viața o doresc, și-o vreau
Ca să ajung la Tronul Său
La dreapta Lui, doresc să stau.

Pentru Isus mă străduiesc,
Nu vreau să-I aduc supărare,
Cu dragoste vreau, să-L slujesc
Să-I aduc slavă și închinare,

El a iertat trecutul meu
Căci multe rele, am comis
Povara mi-a dus-o mereu,
Ca să ajung în Paradis.

El vrea cununa s-o primesc
Pe capul meu, să strălucească
Eu pentru tot Îi mulțumesc
Și vreau, ca să mă izbăvească

Mărire, slavă, Lui Îi dau
Îl voi iubi necontenit,
Căci îmi doresc cu El să stau
E Salvatorul meu iubi!

Amin

Câmpia Turzii, 5 martie 2025

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>