text Poezii crestine

Dumnezeu le știe toate

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Dumnezeu le știe toate


Cel nebun nesocotește
Numele lui Dumnezeu,
În tot felul se gândește
Și își face planul său.

Omenirea e stricată
Cei mai mulți, s-au înrăit
Credința adevărată
De pe alocuri, a pierit

Din ceruri, Domnul privește
El vede pe fiecare
Și pe cel care dorește
Să-I aducă închinare

Și pe cel care-L respinge,
Pe cel care e ateu,
Îl vede pe cel ce plânge
Dând slavă Numelui Său!

Vede pe cei rătăciți
Care n-au nici o credință
Pe cei slabo, nenorociți,
Care Îi cer biruință

Vede pe cel fără minte
Și pe cel nelegiuit,
Care fug de cele sfinte
Pe toți, ce-au păcătuit

Nimic nu este ascuns
În fața lui Dumnezeu,
Îl vede pe cel supus
Pe cel care dă de greu,

Îl vede pe păcătos,
Pe cel fără de credință
Căci n-are nici un folos,
N-are pic de biruință.

Dumnezeu toate le știe
Nimeni, nu se poate ascunde
E stăpân pe veșnicie
Căci ale Lui căi, sunt sfinte

El de sus totul veghează
Cei buni, vor fi izbăviți
El toate le controlează
Viață dă, celor smeriți.

Amin (Ps. 14)

Câmpia Turzii 20 august 2023

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Ascunde-mă în Tine
Ascunde-mă în Tineautor: Nichifor Nicu04/07/2026. ora: 19:50Isuse, Domn al slavei sfinte,Lumina mea și al meu cânt,Mi-ai dat speranță, iar în minteMi-ai pus divinul Tău cuvânt.Te ador, Isus, în veci d... Citeste mai mult >>
Credeți în Evanghelie
Motto: Marcu 1/14-15 ""După ce a fost închis Ioan, Isus a venitîn Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: "S-a împlinit vremea, și împărăția lui Dumnezeu esteaproape. Pocăiți-vă și... Citeste mai mult >>
Ucenic al lui Isus
Ucenic al lui IsusÎmi doresc de-acum să fiu,Să am gândul în cer susLa-mpăratul meu cel viu.Să pășesc prin pașii Săi,Să spun lumii vestea bunăCă și oamenii cei răiAu dreptul la o cunună.Să iubesc și să... Citeste mai mult >>
Înveșmântare
Domnul îmi spune să ascultCând îmi vorbește prin zambileSă mă aplec și să mirosȘi-așa mă vrea, bătrân de zile.Domnul îmi spune să-mplinescCuvântul dat în Sfânta CarteCu fiecare pas să crescSpre dincol... Citeste mai mult >>
Domnul Isus este începutul și sfârșitul
Începutul și sfârșitul nostru este Domnul Isus HristosEl aduce armonia vieții în ori și ce om credinciosEl este Calea, El este Adevărul, El este în noi, ViațăȘi ne-a trimis Duhul Sfânt cu Esența Lui M... Citeste mai mult >>
Suntem păziți de puterea Lui Dumnezeu
Suntem păziți de puterea Lui DumnezeuȘi ne rugăm să ne păzească mai departeEl veghează asupra poporului Său mereuÎn fiecare zi neobosit și în fiecare noapte.Noi păzim legile și poruncile Tale sfinteȘi... Citeste mai mult >>
Trăiește neprihănirea
Trăiește neprihănireaCaută pacea, înțelepciunea și sfințireaȘi vei avea pe Calea Sfântă propășirea.Te vei bucura aici și-n eternitateDe tot ce-i sfânt soră și frate.Viața aceasta trăită pe pământSă o... Citeste mai mult >>
E greu urcușul
E greu urcușulSpui ades că-i grea înaintareaSă urci la deal... pe acolo e cărarea.Dealul abrupt ce ți se pare munteTrebuind ca să te cațări, greutăți sunt multe.Ți-e frică să nu cazi de obosealăSau să... Citeste mai mult >>
Păstorul cel bun
Păstorul cel bun, Domnul Isus, este o pildă pentru alți păstoriEl veghează asupra turmei și-i împotriva celor ce-s înșelători.El nu vine cu toiagul de asuprire, ca să lovească fără milă,El nu vine cu... Citeste mai mult >>
La început era Cuvântul
La început era CuvântulLa început era Cuvântul, ce Tatăl simplu îl rosteaCăci la comanda gurii Sale porunca sfântă se împlineaȘi astfel a creat pământul cu tot ce e frumos pe el:Cu munți, cu ape și cu... Citeste mai mult >>