Dragostea dintâi

Tu m-ai suit pe culme
Căci mă iubești nespus,
Iar valea cea abruptă
Era un gând apus.

Parcă-Ţi simțeam suflarea,
Atât erai de-aproape;
Vroiam să Te cuprind...
Să-ascult ale Tale șoapte.

Am fost îndrăgostit
De dragostea dintâi,
Și încă-Ţi simt mireasma
Ce nu o dai oricui.

Ce clipe minunate,
Ce simțăminte vii,
O, dragoste curată,
Te rog din nou să vii.

Ce har, ce bucurie,
Când simți că ești dorit,
S-auzi un glas ce-ți spune...
Că raiul ți-e sortit.

Prin ochiul minții mele
Chiar Te vedeam aproape,
Dar ochiul cel viclean
Nu sta nici el departe...

Când mi-a sărit în față,
Mi-a fulgerat privirea,
Și-un ochi hain de șarpe
A vrut să-mi ia iubirea.

Îi văd străfulgerarea
Ce vine din adâncuri,
El vrând să-mi fure pacea,
Punându-mi bir pe gânduri.

Dar, nu mă las răpus
Chiar de sunt încolțit,
Veninul e puternic,
Dar vreau să mă ridic.

Doresc să fiu din nou
Acolo sus, pe culme,
Să simt suflarea Ta,
Aș vrea s-o simt pe tâmple.

Să simt mireasma Ta
Ca pe-o esență fină,
Aș vrea să fiu o floare
La Tine în grădină.

Te rog să-mi dai putere,
Voință necurmată,
Căci vreau să Te slujesc
Cu o inimă curată.