Două căi

DOUĂ CĂI

I. CALEA LARGĂ

E-o cale foarte populată
Pe ea se duce marea gloată
Dar nu prea ştiu unde se duc
Satan îi ţine sub papuc
Total sunt dezorientaţi
(Mai bine zis, sunt înşelaţi)

E calea celor fără scop
Ei nu se tem de vreun potop
Iar bezna e domeniul lor
(Sau dacă vreţi, al lor decor)
Lumina nu pot s-o iubească
Nici haina cea dumnezeiască.

Vai, ce surprize vor avea
De-or sta pân’ la final pe ea!
Vor constata cu groază mare
Că au urmat programul care
Le-a afectat şi caracterul
Şi dorul de-a cuprinde Cerul.

Dar harul, încă, n-a plecat
Mai merge prin oraş, prin sat
Şi de-L primeşte cineva
Lumină-n suflet va avea
Şi va lăsa acea arteră
Ce iadul lumii o oferă.


II. CALEA ÎNGUSTĂ.

E calea celor ce-au primit
În viaţa lor pe Cel jertfit
Ei renunţat-au la miraje,
La fala ce e-n avantaje
Şi suie spre eternitate
Cu cea mai sfântă demnitate.

Ea nu oferă nici confort,
Nici bogăţii pentru export
Ci bolovani, denivelări
Şi multe rele întâmplări
Dar toţi drumeţii bine ştiu
Că nu se duc într-un pustiu.

Pe ea spre Rai călătoresc
Toţi muritorii ce-ntrunesc
Cerinţa legilor divine
Ce nasc în om priviri senine
Ei iau aminte doar la sfat
În Duhul Sfânt înveşmântat.

Pribegii nu se-ntorc din drum
Ei ştiu că dup-„aici” şi-„acum”
Urmează nesfârşita eră
Cu cea mai sfântă atmosferă
Unde un neam răscumpărat
Vedea-va-n veci pe Împărat.

gc/ 27 Decembrie, 2011