text Poezii crestine

Două căi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
DOUĂ CĂI

I. CALEA LARGĂ

E-o cale foarte populată
Pe ea se duce marea gloată
Dar nu prea ştiu unde se duc
Satan îi ţine sub papuc
Total sunt dezorientaţi
(Mai bine zis, sunt înşelaţi)

E calea celor fără scop
Ei nu se tem de vreun potop
Iar bezna e domeniul lor
(Sau dacă vreţi, al lor decor)
Lumina nu pot s-o iubească
Nici haina cea dumnezeiască.

Vai, ce surprize vor avea
De-or sta pân’ la final pe ea!
Vor constata cu groază mare
Că au urmat programul care
Le-a afectat şi caracterul
Şi dorul de-a cuprinde Cerul.

Dar harul, încă, n-a plecat
Mai merge prin oraş, prin sat
Şi de-L primeşte cineva
Lumină-n suflet va avea
Şi va lăsa acea arteră
Ce iadul lumii o oferă.


II. CALEA ÎNGUSTĂ.

E calea celor ce-au primit
În viaţa lor pe Cel jertfit
Ei renunţat-au la miraje,
La fala ce e-n avantaje
Şi suie spre eternitate
Cu cea mai sfântă demnitate.

Ea nu oferă nici confort,
Nici bogăţii pentru export
Ci bolovani, denivelări
Şi multe rele întâmplări
Dar toţi drumeţii bine ştiu
Că nu se duc într-un pustiu.

Pe ea spre Rai călătoresc
Toţi muritorii ce-ntrunesc
Cerinţa legilor divine
Ce nasc în om priviri senine
Ei iau aminte doar la sfat
În Duhul Sfânt înveşmântat.

Pribegii nu se-ntorc din drum
Ei ştiu că dup-„aici” şi-„acum”
Urmează nesfârşita eră
Cu cea mai sfântă atmosferă
Unde un neam răscumpărat
Vedea-va-n veci pe Împărat.

gc/ 27 Decembrie, 2011

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>