Doresc să scriu ce-mi dai, prin poezie

Doresc să scriu ce-mi dai, prin poezie,
Dar dacă Tu nu-mi dai eu nu voi scrie;
Decât să scriu ce nu e de la Tine
Aştept şi tac şi mă smeresc, mai bine.

Degeab-aş scrie versuri strălucite
De nu-s de Duhul Tău călăuzite,
Degeaba cei din jur le-apreciază
Dacă pe Tine nu Te onorează.

Degeaba sunt perfecte ritmul, rima
Şi cititorii-mi dau prin voturi stima,
De ale mele versuri nu-s din Tine
Ci sunt din firea mea, e vai de mine!

Degeaba şi silabele merg strună,
Degeaba exprimarea-i foarte bună,
De nu trăiesc ce scriu în poezie
Nu voi putea s-ajung în veşnicie.

E-uşor să scrii şi să compui o artă
Dar dacă viaţa ta este deşartă,
O judecată aspră-ţi vei prescrie,
Chiar printr-un vers, cuvânt sau poezie!

De-aceea-i bine să cunoşti Izvorul,
Să îţi dicteze versul Creatorul,
Să scrii spre slava Lui întotdeauna
Şi mic, smerit, umil s-aştepţi cununa.

E harul Său să ai un dar de-a scrie
Dar dacă nu trăieşti în curăţie,
Ce-ai scris îţi va sluji ca mărturie
Şi Raiul îl vei pierde pe vecie.

O, Domnul meu, nu mă lăsa vreodată
Să îmi atrag prin vers vreo judecată,
Ci-ajută-mi să trăiesc neprihănirea
Şi când revii să capăt mântuirea.

Dă-mi Duhul Tău cel Sfânt să mă inspire
Şi tot ce scriu s-aduc la împlinire,
Să-mi fie viaţa sfântă şi curată
Să fiu cu Tine veşnic, ca răsplată.

Nu vreau aplauze sau apreciere,
Nu vreau nimic din ce-i firesc şi piere,
Ci vreau să văd pe chipu-Ţi bucurie
C-am scris cândva cu Tine-o poezie.

Amin.

6 august 2012