text Poezii crestine

Despre suferințele Domnului Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Suferințele Tale, Doamne Isuse, au fost însemnate,
Ele veneau de la preoții cei de seamă și mult exagerate,
Veneau de la bătrânii poporului și de la aleșii cărturari
Elită avută a societății ce erau față de Domnul, adversari.

Dar mai pe sus de ei, veneau de la ispititorul din pustie
La lăsat pe El o vreme apoi, răzbunarea sa a început să vie
Prin preoții, prin cărturari și bătrâni ce sfătuiau în norod
Căci pentru ei, Domnul Isus, devenise prea incomod.

Prea multe minuni săvârșise, în ziua sfântă de sabat
Toți acești adversari ai Săi, l-au criticat și condamnat,
I-au căutat o vină, în acea noapte sumbră întunecoasă
Și nu au găsit nici o vină cu toată cultura lor religioasă.

Domnul Isus tăcea și când fu silit să vorbească a vorbit
Spunând adevărul real, ce nu era pentru ei bine venit,
Ei mai agitați, ca de obicei, l-au condamnat la moarte
Împlinind cuvântul, așa cum era scris în Sfânta Carte.

Apoi l-au batjocorit, l-au lovit și L-au scuipat în față
Să-i calce demnitatea în picioare, ruinându-i a Sa viață
Se aștepta de la preoții, bătrâni și cărturari de seamă
La înțelepciune, dreptate la adevăr la mai multă teamă.

La judecăți drepte, la milă și respect la dragoste matură
Dar ei erau în întunericul lumii având în ei o altă cultură.
Cultura urii, a nedreptății a nebuniei a violenței verbale
Ce distrug popoare și dreptatea nu-i în relațiile sociale.

Din pricina lor, Israelul a dispărut de pe hărți mulți ani
A acelei culturi a urii și acelor care-și vând țara pe bani
Doamne Tu ai sădit dragostea Ta în noi ca să putem iubi
Iar suferințele D-lui Isus ne-ai dat viață să putem zâmbi.
11.04. 2026


-

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>