De n-ar fi fost...

De n-ar fi fost…

De nu era, a Ta chemare-n noapte,
Ce aș fi fost, mă-ntreb Isus mereu .
Dar m-ai găsit, bolnav pe a mea cale,
M-ai scos cu drag, din starea de ateu.

De n-ai fi mers, pe drumul spre Golgota,
Împrăștiat cu cioburi, ca și al meu,
M-aș fi târât, și azi în întuneric,
Când M-ai găsit în șanț, pe mine, Bartimeu.

De n-ar fi fost, Cuvântul care tună,
Neauzit, în inimă de mulți,
Eram și azi, statuie fără viață,
Sau unul din morminte, în care dorm tăcuți.

Atunci când coborât-ai din splendoare,
Prin Duhul Sfânt, să-mbraci un chip de om,
Tu M-ai văzut că sunt un mărăcine,
M-ai altoit, făcându-mă un pom.

De n-ar fi fost a Glasului chemare,
Când m-ai chemat, pe urme să-Ţi pășesc,
Poate eram și azi, creștinul de hârtie,
Ce repede se-ndoaie, când rele îl lovesc.

De n-ar fi fost iubirea Ta cea mare,
Ce-i fără de formulă, și fără de sfârșit,
Că siguranță, poate, în nepăsarea vieții,
Mă îndoiam de Tine, ca fierul înroșit.

Dar Tu ai strâns în palme, toți spinii rătăcirii,
Ce au crescut în noi, când nu Te cunoșteam.
Și dacă n-ar fi fost, iubirea cea de Tată,
În neștiința oarbă, noi încă mai stăteam.

Viorel Balcan 31 mai 2013