text Poezii crestine

Da Doamne, Te iubesc!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Întreabă-mă Isuse, să Îți răspund plângând,
Da, știi că Te iubesc! Dar ce nu știi Tu oare?
Să mă-nfioare unda din glasul Tău blând,
În dulcea mângâiere, mireasmă și iertare.

Trimite-mă cu turma, unde e iarba grasă,
Imaș scăldat în raze prin poarta Cerului,
Unde se-ngână-n susur, izvoarele de-Acasă,
Fluierul, sfânt doinește de dorul Mielului.

În inima mea, Domn ești numai Tu Isuse,
Din izvorul de sub Tronul Tău să-mi dai
Trezește pajiști verzi, mlădii ca de mătase,
Să Îți pot paște turma, pe un colț de Rai.

Da, Te iubesc Isuse, ține-mă-n slujba Ta,
Trudind pentru Împărăție, să fiu de ajutor,
Mi-am înțeles menirea, pe deal la Golgota,
Ție Ți-am dat totul, ești Domnul domnilor.

Tu îmi ești infinitul de splendori Cerești,
Mă vei vărsa la vreme, în apele divine,
Da, Te iubesc Isuse, dar și Tu mă iubești
Căci Ți-ai dat viața, în chinuri, pentru mine.

Acum, când simt cum Tu Te frângi în mine,
Ajută-mă să împart această hrană bună.
Chiar în suferință, în lacrimi și-n suspine,
E ceresc, e minunat căci suntem împreună.

Da, Te iubesc Isuse, Ți-aș spune iar și iar,
Căci Tu mi-ai dat Iubirea, neprețuit Tezaur,
Mereu strălucitoare și-n dulce și-n amar
Și-n valea plângerii și-n Cer pe străzi de aur.

De mă întrebi și-Ți las o umbră de-ntristare
Căci n-ai încredere deplină în cuvântul meu,
Cu brâul Adevărului, încinge-mă mai tare,
Ascunde-mă Isuse, cu Tine, în Dumnezeu.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>