text Poezii crestine

Cuvântarea patra a lui Petru

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Cuvântarea patra a lui Petru
(La Sinedriu)

(Cuprinde Fapte 4.8-12.9-20; 5.9-32.)

Mai mari ai norodului, şi o! bătrâni ai lui Israel!
Fiindcă suntem traşi la răspundere neapărat,
Pentru o facere de bine făcută unui om bolnav,
Şi suntem întrebaţi, despre cum a fost videcat.

S-o ştiţi toţi, şi s-o ştie azi tot norodul lui Israel!
Că omul acesta se înfăţişează-naintea voastră
Deplin sănătos, fiind în Numele lui Isus Hristos,
Din Nazaret, care a devenit, Salvarea noastră,

Pe care L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu
L-a înviat din morţi; şi El este, , piatra lepădată,
De voi zidarii, şi care a juns în capul unghiului,"
Şi în nimeni altul, nu este mântuire confirmată!

Căci nu este sub cer nici un alt Nume investit,
Dat oamenilor, în care trebuie să fie mântuiţi!
Judecaţi acum singuri, de este drept înaintea
Lui Dumnezeu, să ascultăm, -ca unii prigoniţi-

Mai mult de voi decât de Dumnezeu. Căci noi,
Nu putem ca să nu vorbim despre ce am văzut,
Şi am auzit; trebuie astfel s-ascultăm mai mult
De Dumnezeu, decât de oameni ce au decăzut.

Dumnezeul părinţilor noştri, El a înviat pe Isus,
Pe care voi L-aţi omorât atârnându-L pe lemn!
Pe-acest Isus, Dumnezeu L-a-nălţat în voia Lui,
Şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, puternic semn!

Să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
Noi suntem martorii acestor lucruri, în acest fel,
Ca şi Duhul Sfânt care ne-nsoţeşte pretutindeni,
Care L-a dat Dumnezeu, celor ce ascultă de El!

Flavius Laurian Duverna
23 august 2007

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>