text Poezii crestine

Cu cine Doamne pot umbla?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Cu cine Doamne pot umbla?

Cu cine Doamne pot umbla
În lumea aceasta cu ispite
Ce-s la tot pasul răspândite,
Cu farmecul de-a mă-mbăta
Şi-a mă trânti, pe calea Ta?

Numai cu Tine, Domnul meu
Eu umblu şi Îţi mulţumesc,
Pentrucă-n harul Tău ceresc
Îmi dai puteri să trec mereu
Prin luptele vieţii din greu!

Cu cine Doamne pot umbla
Prin Valea plângerii amare
De legile-Ţi prin ascultare,
De-nsoţitor, nu ai fi întruna
Cu-a Ta iubire-ntotdeauna?

Numai Tu-mi dai încurajare
Că pentru mine-ai suferit,
C-al vieţii drum l-ai pregătit
Spre Golgota răzbunătoare
Prin Dragostea biruitoare.

Cu cine Doamne pot umbla
Prin noaptea tristă a durerii,
De niciun gest al mângâierii
Spre mine nu s-ar îndrepta
Suspinul spre a-mi uşura?

Dar Te am o, Doamne Sfânt
La dreapta mea neîncetat
Şi m-ocroteşti ne-ntârziat,
Căci eu mă încred în Cuvânt
Şi paşii-mi aperi pe pământ!

Flavius Laurian Duverna
30 august 2012



Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>