Copilul dizabil

Copilul dizabil

Copilul dizabil e un „rebut”
Așa-l privește lumea seculară:
„El trebuia să nu se fi născut”
Dar Dumnezeu nu face vreo greșală!

„E sub nivelul animalității”,
Spun medicii: „E encefalopat”..
„Va fi doar parazit societății:
Fizic și psihic e handicapat”...

Dar după Chipul Sfânt e-acest copil,
Căci sufletu-i chiar Domnul l-a creat,
I-a dăruit din ceruri duh divin,
Numai la trup, cel rău l-a malformat.

Chiar de e țintuit în pat pe viață,
Ori, se mai mișcă-n scaun cu rotile,
Ce-i important de înțeles învață,
Când deapănă la tristele lui zile.

El știe cum e frigul și ce-i foamea,
Și, mai ales, cum e singurătatea,
L-a durut când l-a părăsit mama,
Și simte și-nțelege bunătatea.

Unul va refula în bulimie:
Și-atunci mănâncă, dacă-i dai, mereu,
Sau, altul suferă de-anorexie
Și-ajunge mai curând la Dumnezeu..

Ce crede, ce gândește, nu știm sigur..
Poate că are viziuni din infinit:
Pe cruce țintuit, bolnav și singur,
Isuse, i-ai arătat că l-ai iubit..

Dizabilii pot să păcătuiască
Cu gândul? Sunt fără fapte, cuvinte,
Cei mai mulți nu învață să vorbească,
Și viețile le sunt neprihănite.

Menirea lor în lume e secretă:
Să dezvăluie taina inimii,
După cât pe bolnavi îi respectă,
Și-arată caracterul oamenii.

Unii se tem chiar să-i privească:
Să nu revină-n minte tot mereu,
Ca nu cumva în vis să-i urmărească,
Să-i cerceteze, astfel, Dumnezeu.

Și totuși, mai există sfinți părinți
Ce-au biruit revolta, disperarea,
Care-I răspund cu mulțumiri fierbinți
Celui ce le-a dat binecuvântarea.

Sunt tați ce simt reală mulțumire,
Atunci când s-au întors l-al lor sălaș
Să fie-ntâmpinați cu o privire
Duioasă și-un surâs de copilaș.

Sunt tați ce văd în bietul dizabil
Nu crucea, ci o sfântă provocare
De-a învăța zilnic de la copil:
Evlavia, Iubirea și Răbdarea.

Și mai există „mame voluntare”
Ca asistente materne creștine,
Venite, uneori, din depărtare
Să îngrijească persoane umile.

Aceia cred că Domnul le vorbește
Prin copilașii muți și vitregiți,
Și că, în Ziua Lui, le răsplătește
Slujba pentru micuți dezmoșteniți.

Atunci va rosti Domnul Sfânt Cuvânt:
„Cum i-ați privit ca frați mai mici ai Mei,
Cum i-ați slujit în viață, pe pământ,
Așa veți fi în raiul Meu cu ei!”

Slăvit să fie Cel din veșnicii!
El mântuiește și pe dizabil.
Doar cei cu hidoșenia inimii
Nu pot intra-n Noul Ierusalim.

Amin!