text Poezii crestine

Cine a crezut în ce ni se vestise

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Cuvântul Domnului, mereu se vestește, cu stăruință
Dar cine dă crezare cuvintelor Sale, ca să aibă credință
Domnul Isus a venit pe pământ, într-o familie săracă
Și nu era nimeni, ca lucrul sau înfățișarea lui să-l placă.

Întunericul domnea pe pământ, și totul era întunecat
A crescut ca un lăstar, care iese dintr-un pământ uscat
Învățătura era slabă, și de umbrele mândriei purtată
Așa era pe pământ atunci și în inimile unora punctată.

Când a început Domnul Isus lucrarea, la orizont se vedea
O mare lumină, peste acele ținuturi, din cer se revărsa
Când a venit lumina, lumea, întunericul a iubit mai mult,
Fie preot, fie cărturar, fie bătrân, fie om cultivat și cult.

Se vedea amprenta întunericului, peste cei mari și învățați,
Ce urau lumina, și din adevăruri, ei nu se lăsau schimbați
L-au disprețuit, pe Domnul Isus, și i-au mărit suferința,
Dar Domnul Isus a rezistat, și nimic nu i-a tulburat credința.

El era lumina lumii, ce se revărsa blândă pe acest pământ,
Și această lumină cerească, era dirijată de Duhul Sfânt.
Domnul Isus a suferit din plin, batjocora, ocara și disprețul
Culminând cu moartea pe cruce, plătind cu viața Sa prețul.

Prețul păcatelor noastre multe căci atât de mult ne-a iubit
Și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, și smerit
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zilnic înfăptuite
Și zdrobit, pentru fărădelegile noastre, în inimă plănuite.

Îți mulțumim Tată din ceruri ce ne-ai dat un așa Mântuitor
Purtând păcatele și fărădelegile noastre într-un har biruitor
A adus credincioșilor neprihănirea din vremi străvechi promisă
Și ne-a lăsat celor credincioși, spre ceruri, o ușă deschisă.
01.10. 2025



Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>