Cina cea de pe urmă

Pe tâmplele tatei ninsese cenuşă.
El, fiindcặ nu s-a vândut nimănui
În inimă avea o cătuşă
Şi-n palme, o urmă de cui.

În vremuri cu zgură a nins
De-atâta cruzime şi ură
Şi tata devreme s-a stins
Cu urme pe trup de tortură.

Ṣi-l văd, parcă-i viu pe-o cărare
Spălată cu lacrimi şi sânge,
Ṣi-n piept are rana, o floare
Ce mama o udă când plânge.

Duşmanii aş vrea să îi iert
M-am rugat cu sfinţii la schit
Ṣi orb am trecut prin deşert
De duhul cel rău ispitit.

Dar tata se roagă în rai
Şi-şi cheamă duşmanii la cină.
Vai, ninge cu îngeri pe plai
Şi-n lume se face lumină.

Copyright © 2016 Marin Mihalache