text Poezii crestine

Cheltuiește-te, copile!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Movileanu
Cheltuiește-te, copile!

Cheltuiește-te, copile,
Căci și Eu m-am cheltuit,
Când, pe Fiul Meu, pe cruce
Oamenii L-au răstignit.

Cheltuiește-te, copile,
Pe pământ cât mai trăiești,
Căci prin jertfa ta curată
Îmi arăți cât Mă iubești.

Cheltuiește-te, copile,
Și lucrează al Meu ogor!
Chiar de n-ai resurse multe,
Eu îți vin în ajutor!

Cheltuiește-te, copile,
Indiferent cât vei plăti,
Căci pentru toată osteneala
Cununa vieții vei primi.

Cheltuiește-te, copile!
Din tot ce ai să-mi dăruiești
Ca în ziua răsplătirii
Tu răsplata să-ți primești.

Cheltuiește-te, copile,
Pentru tot ce-i drept și sfânt!
Ca să pot într-o secundă
Să te iau de pe pământ.

Iar în zorii dimineții
Împreună cu-ai Mei sfinți
Să bei și tu din Apa Vieții
Cum au băut și-ai tăi părinți.

Căci Avraam, Isac și Iacov
Din tot ce-aveau s-au cheltuit.
Și dintr-o inimă curată
Toată viața Mi-au slujit.

Fă și tu la fel, copile,
Și-L vei vedea pe Dumnezeu
Răsplătindu-ți cheltuiala
Turnând belșug din harul Său.

Nu mai privi la punga goală,
Nici la grâul din hambar,
Căci Eu, Domnul, te voi face
Să ai belșug de pâine iar!

Dar tu slujește-Mi cu credință
În orice clip' a vieții tale.
Și când vei fi în suferință,
Adu-mi ca jertfă osanale.

Și, când cădea-vei de durere,
De-ți va fi jertfa curată,
Am să te-'mbrac iar cu putere
Cum ai avut-o altădată,

Când pe genunchi și plin de râvnă
Mă așteptai cu atâta dor
Să mă cobor din nou la tine
În stâlp de foc și-n stâlp de nor.

Azi M-am coborât la tine
Ca sa-ți vorbesc în dreptul tău
Să te întorci din nou la Mine,
Cum o făceai în ceasul greu.

Înțelege azi, copile
Și ia aminte ce-ți vorbesc!
De nu vei căuta sfințirea
Nu voi putea să te primesc

În casa Mea împărătească,
Unde totul este sfânt,
Unde-i patria cerească
A celor sfinți de pe pământ!

De aceea, scump copile,
Credincios dacă îmi rămâi,
Voi veni și pentru tine
La strigarea cea dintâi

Să te duc în nemurire,
Unde veșnic vei trăi,
Acolo unde-i strălucire
Și orice lacrimi vor pieri!

(3 februarie 2024)

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>