text Poezii crestine

Cercetați ce este bine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Efeseni 5:10

Cercetați ce este bine
Și pe placul Domnului;
Ce-i curat și se cuvine,
Fără fapte de rușine,
Și ce poți să spui oricui.

Binele să-l faci la toți
Cu puterea care-o ai.
Și cu silința care-o poți
Pentru ca folos să scoți
Și-ndreptare către rai.

Cercetați ce-i cu folos
Spre zidire, mângâiere
Și spre slava lui Hristos.
Cât trăiți aicea jos,
Nu robiți pentru avere.

Slujiți cu drag lui Dumnezeu,
Și pe semenii de-aproape.
Fugiți de tot ce pare rău
Și ascultați Cuvântul Său.
Fiți de izvor aproape!

Cercetați ce-i de valoare!
Nu pierdeți timpul cu gunoaie,
Căci în curând Isus apare.
Se văd semnalele în zare;
Și înaintarea e greoaie.

Avem pe cale mărăcini
Și piedici multe bârne.
Ne-am încurcat printre străini,
Cu obiceiuri și cu datini
Și-atâtea lucruri necreștine.

Cercetați sursa de putere
Care-aduce biruință.
În Scriptură-i mângâiere,
Alinare în durere
Și-ntărire în credință.

Duhul Sfânt aprinde focul
Și ne-nflăcărează râvna
Ca să ne cunoaștem locul
Și având de sus imboldul,
Să fim harnici ca albina.

Cercetând prin flori nectarul,
Cu iubirea lui Isus;
El ne va-nsoți cu harul
Și vom îndulci amarul
Prin lumina cea de sus.

Arătând la alții calea
Și salvarea din robie,
Păcătoși-și schimbă starea
Și cei răi găsesc umblarea
Spre cereasca-mpărăție.

Cercetând ce vremi trăim
Azi, în pragul așteptării,
Cu toți să ne pregătim.
Mai curați, mai sfinți să fim,
Așteptând ziua răpirii.

Și trăind cu mulțumire
Față de a Sa-ndurare,
Fără murmur și cârtire,
Proslăvindu-L din iubire
Pe Hristos al nostru Soare.
Amin.
(Marți, 29 iulie 2025)

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>