Cele cinci simțuri

Cele cinci simțuri

Văd coloritul florilor naturii
Din parc, de pe alee, pe câmpie...
Sunt diferite forme și mărimi,
...Petale, frunze, fire și pistil...
Sunt toate-așa frumos de așezate:
Buchete, grămăjoare, răsfirate,
Și răspândesc parfumuri neegale
Când adierea blândă se scutură-n petale.
Atunci, mireasma florilor mă-mbie
Să le miros, să scriu o poezie...
Că-mi luminează fața deodată,
Și inima de mulțumire toată.
Din ele, unele îmi amintesc
De grădinița mamei de acasă...
Când ne duceam să rupem (ca şi copii),
Să le-așezăm în glastra de pe masă.
Și-am adunat, să iau cumva cu mine,
Ce-am strâns în calea vieții de mai bine...
Să duc la un bătrân bolnav... pe pat...
Slăbit de zile și de așteptat...
Când l-am atins pe mâna-ngălbenită,
Ale mele degete s-au strecurat
Printre-ale lui, căci loc mi se făcuse.
M-a strâns, și-n mâna lui mi le-a păstrat,
Și-am auzit un tact cu paiu-n cană;
Bătea un ritm, de bucurii cuprins.
L-am întrebat: ”Tu ai cântat la tobe?”
„Nu, la acordeon!” (El mi-a răspuns).
Și i-am cântat apoi de patria cerească
Și iar de mână, el m-a apucat.
Mi-a mulțumit așa de mult, din suflet.
Pe Domnul L-a primit, și m-am rugat.
O pace-adâncă l-a cuprins, parcă simțea
Când îi vorbeam despre Isus, de patria Sa.
Și-un gust divin și alb, lăuntrul îi pătrunde,
Și printr-un strâns din ochi, ființa-i îmi răspunde.
Suspină-adânc, pe gânduri, și parcă ușurat,
Ca omul ce povara din drum lung și-a lăsat.
S-a bucurat în Duhul Sfânt în ultimile clipe,
Și mi-a rămas plăcut în gând această amintire.
Te laud Doamne, pentru tot ce pot să pun în slujba Ta,
De dragostea pe care-o port adânc în inima mea.