Cântau..

Cântau. .

Cântau cândva, viu - păsărele, pe bolta Ucrainei în zbor,
Acum - vuiet de sirene, bubuit al tunurilor.

Erau cândva doua popoare - vecine, frați ce un sânge au,
Când negrul întunecat-a soare, pe cer - rachetele zburau.

Și acum, ne punem întrebarea, norul, oare veșnic ține,
Cel ce a întins în larguri zarea, Cel ce Univers îl ține,

Cel, ce însuși și-a dat viața, ca omul - făptura Lui,
Sa aibă drum în Dimineața, spre Împărăția Cerului,

El, ce în suprem Iubire, a lăsat tron și splendoare,
Cum privește nimicire? - Omul, pentru Cer valoare,

Dar vânat e de întuneric, știind - puțin timp i-a rămas,
Însă, biruie Cel Vrednic - ieri și azi, și-n orice ceas!

Nu va pierdeți cutezanța, un Dumnezeu de sus veghează -
Credința, Dragostea, Speranța: ele-n urmă cuvânteaza!

Cântau candva, viu - păsărele, vor cânta și-n timp ce vine,
O Lumină-I printre ele - Cel, ce Univers susține!