text Poezii crestine

Candela mea când vii, să fie plină!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Candela mea câd vii, să fie plină!


Mi-e atât de drag ca să aud cântarea
Ce o cântăm cu toți în adunare;
Mă bucur Doamne să-Ți văd îndurarea,
Căci Tu ești Domnul meu cel sfânt și tare.

Mi-e drag cu frații să mă întâlnesc,
Să Te slăvim, mărite Dumnezeu Dumnezeu.
Îmi este drag Cuvântul să-L vestesc
Și tot mai mult eu cred că-s fiul Tău.

Mi-e dragă viața bunul meu Isus,
Îmi place să Îți cânt, să Te slăvesc,
Iar gândul meu este la Tine, sus
Să ajung la dreapta Ta și să trăiesc.

Iar gândul că Te voi vedea cândva,
Mă face de pe acuma fericit,
Eu Te slujesc, cât viață îmi vei da,
Și tuturor cât pot, eu Te vestesc.

Tot ce-i legat de sfânta Ta Scriptură,
Îmi place să trăiesc și să aplic,
Atent la vorbe care îmi ies din gură,
Cu Tine sus pe nori să mă ridic;

Să fiu răpit când Tu vei reveni,
Candela mea când vii, să fie plină.
Pe nori s-ajung, să merg spre veșnicii,
Să pot vedea făptura Ta divină.

Ești Domnul vieții mele, Te iubesc,
Nu Te-aș lăsa oricine ce ar spune;
În locurile sfinte să trăiesc,
Și-n viață vreau să fac doar fapte bune.

Pe Tine, Doamne, vreau să Te urmez,
Să fac doar lucruri bune, minunate.
În Tine va fi veșnic al meu crez,
De sunt cu Tine, reușesc în toate.

Amin

Câmpia Turzii, 25 ianuarie 2024

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Domnul Isus este începutul și sfârșitul
Începutul și sfârșitul nostru este Domnul Isus HristosEl aduce armonia vieții în ori și ce om credinciosEl este Calea, El este Adevărul, El este în noi, ViațăȘi ne-a trimis Duhul Sfânt cu Esența Lui M... Citeste mai mult >>
Suntem păziți de puterea Lui Dumnezeu
Suntem păziți de puterea Lui DumnezeuȘi ne rugăm să ne păzească mai departeEl veghează asupra poporului Său mereuÎn fiecare zi neobosit și în fiecare noapte.Noi păzim legile și poruncile Tale sfinteȘi... Citeste mai mult >>
Trăiește neprihănirea
Trăiește neprihănireaCaută pacea, înțelepciunea și sfințireaȘi vei avea pe Calea Sfântă propășirea.Te vei bucura aici și-n eternitateDe tot ce-i sfânt soră și frate.Viața aceasta trăită pe pământSă o... Citeste mai mult >>
E greu urcușul
E greu urcușulSpui ades că-i grea înaintareaSă urci la deal... pe acolo e cărarea.Dealul abrupt ce ți se pare munteTrebuind ca să te cațări, greutăți sunt multe.Ți-e frică să nu cazi de obosealăSau să... Citeste mai mult >>
Păstorul cel bun
Păstorul cel bun, Domnul Isus, este o pildă pentru alți păstoriEl veghează asupra turmei și-i împotriva celor ce-s înșelători.El nu vine cu toiagul de asuprire, ca să lovească fără milă,El nu vine cu... Citeste mai mult >>
La început era Cuvântul
La început era CuvântulLa început era Cuvântul, ce Tatăl simplu îl rosteaCăci la comanda gurii Sale porunca sfântă se împlineaȘi astfel a creat pământul cu tot ce e frumos pe el:Cu munți, cu ape și cu... Citeste mai mult >>
Dragostea, spre El mă duce
Dragostea, spre El mă duceCererile mele-s multeDar Îl rog, cu glas fierbinteDomnul meu să mi le asculte,Să pot merge înainteDomnul meu să-mi dea putereÎn orice, chiar dacă-i greuSă-mi aducă mângâiereE... Citeste mai mult >>
Frați iubiți din adunare
Frați iubiți din adunareFrați iubiți din adunarePe Domnul, să Îl slujimAșa cum știm fiecareCum putem și cum voimScriptura, s-o împlinmCum Isus cel sfânt ne spuneTot mai credincioși, să fimȘi să facem... Citeste mai mult >>
Tatăl nostru din ceruri
Tatăl nostru din ceruri îți mulțumim căci ne-ai alesÎnainte de întemeierea lumii și noi azi, am înțelesCă trebuie să fim sfinți și fără prihană înaintea TaȘi ne-ai rânduit atunci să fim înfiați, și no... Citeste mai mult >>
Păzește-ne curăția
Doamne Dumnezeule, te rugăm în harul Tău bogat,Păzește-ne curăția din noi, ce tot Tu în dar ne-ai datSă fim curați în interior cum ne spune ScripturaȘi la exterior purtându-ți înaintea lumii semnătura... Citeste mai mult >>