Când în Iordan Isus pășea smerit

Când în Iordan Isus pășea smerit,
Ioan privea uimit; mirat,
”Cum, Tu să vii Rege slăvit
La mine un neînsemnat?

Când eu să vin ar trebui
Plecat la sfintele-Ți picioare,
Tu, Miel iubit din veșnicii
Te pleci aici la apa curgătoare?”

”Lasă Ioane să-mplinim
Tot ce e scris, a spus Hristos,
Întregii lumi să dovedim
Că doar un Nume-I cel mai glorios.

Un duh de pocăință să sădim
Să afle toți de nașterea din nou
Căci peste tot există un Nicodim
Și-o inimă în care Eu să am ecou.”

---------------------

Când Duhul Sfânt din slavă cobora
Peste Isus în chip de porumbel
Privind cu drag, Ioan mărturisea:
”Acesta este adevăratul Miel,

El e Acel ce-a rupt în cer tăcerea
Și a ales să vină jos,
În El doar; și-a găsit Tatăl plăcerea
E Fiul Său cel scump, Isus Hristos!”

Privea Ioan cândva în viitor
La milioanele ce vor veni
Să se adape la al vieții izvor,
La Numele etern din veșnicii.

La miile de inimi transformate,
La tainicul și sacru legământ,
La glasurile-n lacrimi înălțate
Și piepturile pline de avânt.

O, nu eu, nici măcar nu-s vrednic
Să duc a Sale-ncălțăminte,
Căci El e Împăratul veșnic
Și sfinte-s ale Lui veșminte.

Ce-i carne-și află putrezirea,
Ce-i duh, ajunge-n slăvile cerești
Căci umilința-nseamnă nemurirea
Și viața veșnică dacă-ți dorești.

Botezul este numai unul
În Numele cel Sfânt Isus,
La el participă chiar Domnul
Când: ”CRED!”, din inimă ai spus.

Când singur tu mărturisești
Atunci în cartea Lui se scrie
Că pentru totdeauna ești
Cu Dumnezeu în părtășie.

E o credință, un botez,
Un singur Domnitor și Tată,
Te rog acum, nu te forțez
Primește dar credința adevărată.

Nu fi ca puii de năpârci
Și nici ca frunza căzătoare,
Ci vino grabnic să te-mpaci
Cu Cel ce-ți poate da salvare.