Binecuvântă-mi mama!

Oh! Cât de mare-i neputinţa!
Cât de cumplită e durerea!
Expusă ţi-e toată fiinţa
Când cu lacrimi-ţi faci cererea
Şi Domnului îţi arăţi vrerea.

Oh, iubite Tată Creator!
Stăpânul nostru al tuturor!
Iar şi iar, Te chem în ajutor
Cu toată oastea îngerilor:
Oh vino, ca să-mi fii Protector.

Doamne, vin aşa nişte-ncercări,
Mi-e sufletul plin de dureri
Apar de peste tot şi nicăieri
Şi plină-s azi de frământări,
În inimă-am doar remuşcări.

De ce-am plecat? De ce-am plecat?
De ce mintea, nu mi s-a luminat?
De ce eu nu Te-am întrebat
Cum făceam de fiecare dat'?
De ce m-am încăpăţânat?

Acum ce-aş mai putea să fac
Când totul, în jurul meu e mut?
Parcă şi cerul şi pământul tac,
În van, în sus şi-n jos mă uit;
Nu văd, nu înţeleg, şi nu aud.

Oh! Dumnezeul meu cel tare
Îţi dau şi-această frământare
Neliniştea aceasta mare;
Ai milă Doamne şi-ndurare,
În mâna Ta, pun ce mă doare.

Ajută pe cel neputincios
La picioare-Ţi mă pun aici jos
Şi-n Numele Domnului Cristos
Te rog, cu sufletul meu credincios,
Binecuvântă-mi mama, Tu cel milos.

Coboară Doamne-nviorarea,
Şi uşurează-i Tu povara
Arată-Ţi Doamne îndurarea
De dimineaţa până seara;
La Tine Doamne e salvarea!

A.N
15.08.2012 Firenze