Azi mi-aștern mărturisirea

AZI AȘTERN MĂRTURISIREA

Azi aștern mărturisirea
Vieții mele de pribeag
LUI I-am închinat slujirea,
Către El îndrept privirea
E Mesia, Prieten drag.

Când mi-a arătat cărarea
Spre cereștile lumini
Disperată-mi era starea
Nu știam ce e cântarea,
Nu simțeam parfum din crini...

Cu speranțele-mi zdrobite
Mergeam iute spre neant
Visele-mi neîmplinite
Au născut dureri cumplite,
Nu știam ce-i important...

Dar I-am acceptat chemarea
Și urmându-L m-a-nvățat
Cum să-ndepărtez trădarea
Căci creează degradarea
Chiar în sufletul predat.

Tainele-au fost descifrate
Pe Stăpân să-L pot sluji
Chiar pe căi întortocheate
Prin necaz, dificultate
Chiar când răni m-or copleși.

Zilnic s-a-ngrijit de mine
Chiar de n-am fost cum a vrut
Știu că haru-I mă susține
În nevoi și în suspine,
În teren necunoscut.

Nu mai merg printre himere
De când El S-a revelat
Părăsit-am largi artere
Simt o dulce adiere
Dintr-un Plai imaculat.

Îmi aștern mărturisirea
Ca să știe toți ce-am fost
Nu am prețuit iubirea,
Nu priveam Nemărginirea,
Nu doream un Adăpost.

Dar ce taină! Ce minune!
Pot comori să le adun
Nu mai cred în uscăciune
Iar când vine-o presiune
La-l meu Rege pot s-o spun...

Și-orice ar veni în viață
Doar cu El călătoresc.
Spre râvnita Dimineață
Când vedea-L-voi față-n față
Totdeauna mă gândesc.

George Cornici/28 Ianuarie, 2014