text Poezii crestine

Astăzi vreau

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tobă Alexandra-Darclée
Astăzi vreau:

Când stresul lumii mă lovește,
Ochii mi-i îndrept stingher,
Spre Domnul ce făgăduiește
Și-mplinește ce Îi cer.

Nu merit iubirea Sa,
Dar cu dragoste m-ajută.
El îmi dă mereu puterea,
Să continui a mea luptă.

Când mă simt făr-ajutor,
Lacrima din ochi când curge,
El nu stă nepăsător,
Ci cu mine-odată plânge.

Atunci când totul se destramă
Și loc în lume nu mai am,
Dumnezeu subtil mă cheamă,
Să-mi arunc ochii pe geam,

Către pasărea gingașă,
Ce se joacă pe un fir
Și către bolta cerească,
Ce mă-ndeamnă s-o admir.

Către floarea colorată
Cu mireasmă-ncântătoare,
Ce n-o uită niciodată,
Chiar de este doar o floare.

Către marea Lui creație,
Făcută cu măiestrie,
Căci dorește o relație
Să am cu El, din bucurie.

Când de dimineață grija,
Mă-nconjoară imediat,
Îmi îndrept spre Tată vocea
Și mă rog îngenuncheat.

Căci numai Stăpânul meu
Mă ascultă cu-ndurare,
Ușurează jugul greu
Și mă umple de răbdare,

Pentru tot ce va urma,
Bun sau rău sau cine știe,
Spunându-mi în Cartea Sa
Că-i cu mine pe vecie.

Numai bunul meu Părinte,
Fără să spun un cuvânt,
Știe ce inima-mi simte
Și mă mângâie așa blând! . .

El în totul și în toate,
Putere-mi dă ca, neîncetat,
Să pot merge mai departe,
Să nu cad neajutorat.

Așa că din suferință
Sau durere, mari nevoi,
Îmi îndrept azi cu credință,
Către Domnul pumnii goi.

Și, deși nu am nimic
Să-I ofer, că-I minunat,
Mă fac lângă cruce mic,
Vorbind parcă rușinat:

„Mulțumesc că astăzi, Tată,
Mi-ai deschis ochii din nou
Și-ai spus inimii să bată
Și astăzi în pieptul meu.

Mulțumiri Îți dau îndată,
Că mi-ai dat iarăși în dar,
Încă o zi minunată,
Ce o umpli cu-al Tău har.

Doamne, în această zi,
Nu vreau faimă, nici averi.
Vreau să pot îndeplini,
Tot ceea ce Tu îmi ceri.

În umblarea mea în lume,
Umple-mă cu Duhul Tău.
Pune numai vorbe bune,
Astăzi pe sufletul meu.

Pașii mei ghidează-i Tu,
Luminează urma mea,
Oriunde mă duce Duhul,
Să spun despre Slava Ta.

Astăzi, Doamne, nu Te rog
Masa să mi-o îmbogățești,
Ci să faci din mine rob,
Ca pe alții să-i hrănești.

În această zi, Stăpâne,
Nu vreau haine valoroase,
Vreau să pot cu drag a pune,
Niște haine călduroase,

Peste omul ce, pe stradă,
Veacul în chin și-l trăiește,
Care, pentr-un strop de apă,
Stă în colțuri și cerșește.

Tot ce Tu mi-ai oferit,
Nu vreau să strâng pentru mine,
Vreau să dăruiesc smerit,
Celor ce nu au pe nimeni.

Mulțumesc căci Tu mi-ai dat,
Tot ce am: chiar din belșug.
Mulțumesc că Te-am aflat,
Și-am intrat sub al Tău jug.

Mulțumesc pentru dorința,
Ce ai pus în pieptul meu,
Să spun cu toată ființa,
Despre bunul Dumnezeu.

În această lume dură
Și lipsită de-ajutor,
Te rog deschide a mea gură,
Cu mesajul salvator,

C-a venit cândva Hristos,
Pân' la cruce cu iubire,
Să ne ridice de jos
Și să ne dea mântuire.

Prin orice privire azi,
Ce arunc peste popor,
Fă ca ochii Tăi cei calzi,
Să se vadă orbitor.

Astăzi, prin inima mea,
Iubește Tu pe toți acei,
Ce i-ai pus în viața mea,
Și nu-i lăsa singurei.

Te rog să fii cu noi de-acum,
Crucea s-o putem purta,
Căci vine-un sfârșit de drum,
Când acasă ne vei lua!”

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>