Acum, când e o forfotă ce-ngână

Acum, când e o forfotă ce-ngână

Acum, când e forfotă ce-ngână,
Că vine... că nu vine... Mesia...
Acum, când e aşa o alergare,
Ce zburdă care şi încotro vrea,
Simţim că lupta-i grea,
Din ce în ce mai tare,
Strigarea către Domnul,
Mai slabă tot ne pare...
Acum se poate întâmpla
Să vină Domnul să ne ia,
Pe toţi odată ca răpire;
Bine ar fi! Ce fericire!
Dar pân-atuncea, nu se ştie...
Ne poate lua şi pe sărite...
Nu ştim... de-aici... cine e primul?!
Tu, te gândeşti: ’’Poate vecinul!’’
Astăzi ai timp să cumpăneşti:
În faţa Lui, cum te găseşti?
Dacă urmezi în faţă-ai sta?
Ce zici? Cum te vei apăra?
Acum învălmăşeala e în toi,
De nu mai ştim nici ce este cu noi.
Vrem toţi ca să conducem într-o turmă,
De la copil până la cel din urmă.
Vrem să fim toţi numai conducători.
Ce ar fi fost, de-ar fi doar văzători?
Dar în Cuvânt găsim c-au fost şi alţii:
Prooroci, tălmaci şi tămăduitori.
Cu-acelaşi Duh de care-s îndemnaţi,
Fac multe lucruri, toţi sunt ziditori.
Descoperă-ţi talantul! Care-ţi este?
Pune-l în slujbă! Fii bun negustor!
Dar stai la rând şi aşteaptă-ţi chemarea,
Să fim cu toţi, ispravnici, lucrători.
E-devărat că-aici dăm cu năvala,
Dar ai şi roada de-a fi răbdător.
Că cel ce rabdă până la sfârşit,
Cu o cunună va fi răsplătit.
Aleargă-n aşa fel să câştigi premiul!
Al alergării sfinte, cu Hristos.
Degeaba a-ndurat El Betleemul?
Cel mai smerit, locul cel mai de jos?
N-ai învăţat nimic din umilinţa
Redată nouă-n poză-aşa frumos?
Ştergarul! Ia ştergarul şi stai jos!
Şi te va înalţa chiar El, Hristos.