text Poezii crestine

"Căutători în păcat" - Poezie crestina

Categoria: Poezii crestine

Autor: Emilia Dinescu

 

Ne place mult să căutăm în mocirlă,
Și ne afundăm în glod, din ce în ce mai mult,
Tot om găsi ceva și căutăm în tină,
Sperând, că vom găsi ce n-am avut,
Și ne amăgim, din ce în ce mai mult,
Cu tot noroiul ce-l găsim în cale,
Tot căutând, sperând la averi infernale,
Ne afundăm în tină, glod, noroi, mocirlă,
Și ne mânjim întruna doar de vină,
Căci de privim atent în urmă vom vedea
Ce răni adânci, poate păcatul să ne dea,
Putem să îl numim așa sau cum om vrea,
Păcatul lasă în viața noastră urma sa,
Și-n urma lui, chiar de-om găsi ceva,
Târziu, ne vom trezi și vom vedea
Că nu-i nici o avere, nici o comoară sau ceva,
E doar păcatul și durerea sa,
E doar noroiul ce nu se mai ia,
Și tina ce a rămas pe haina ta,
Și glodul ce-i mânjit pe fața ta,
E doar mocirlă… nimic altceva.

 

sursa: https://intercer.net/

Cele mai recente resurse scrise - Scurte

"Doar noi" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu Avem dorințe multe, chiar nenumărate,Și avem pretenția să le împlinești pe toate,Tot ce noi vrem, dorim ca să ne faci,Nu vrem decât să execuți și a... Citeste mai mult >>
"Visul meu" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu Visam cu ochi deschiși, mă visam o mare poetă,Și am trăit prin vise, în viață-s repetentă,Rămân o visătoare, visez cu ochi deschiși,Căci visul dacă... Citeste mai mult >>
"Teama noastră" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu Ne temem de întuneric, dar nu vrem la lumină,Ne e teamă în noapte, dar nu vrem zi senină,Căci știm c-a noastre fapte ne osândesc la moarte,Ne e tea... Citeste mai mult >>
"Femeia din oglindă" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu Am fire albe-n păr, oglinda îmi vorbește,Eu știu că totul trece și omu-mbătrânește,Dar nu mă rușinez, femeia din oglindă,Acceptă cine este, trecutu... Citeste mai mult >>
"O scrisoare pentru toți" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu O zi caldă de toamnă ni te-a adus pe lume,Noi încă de atunci ți-am spus mai multe nume,Tu, bebelina noastră, prințesă răsfățată,Clătită sau shaorma... Citeste mai mult >>
"Prietenia aripa ce susține zborul" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu Prietena, aripa ce susține zborul,Ce îți susține pasul și piciorul,Este un sprijin la nevoie, necesar,E fenomenul ce îl ai ca dar.Când ești căzut î... Citeste mai mult >>
"Gânduri" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu Nu există nimic mai minunat și mai divin,Să porți în pântec un copil, este sublim,Eu vă vorbesc din amintiri, a fost ca ieri,Acea căldură și sentim... Citeste mai mult >>
"Femeia o primăvară perpetuă" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu O primăvară perpetuă e femeia,Ea are strălucire, e scânteia,În orice casă e vitalitate,Când ea e îndrăgostită de divinitate,Când ea e plină doar de... Citeste mai mult >>
"Gânduri" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu Ne împiedicăm de trecutȘi nu privim în viitor,Vedem că am căzut,Dar nu vrem ajutor.Strigăm că în cădereNe murdărim de tină,Dar preferăm durere,Ne e... Citeste mai mult >>
"Întrebare" - Poezie crestina
Categorie: Poezii crestineAutor: Emilia Dinescu Doamne, oare cât ai să mai rabzi,Și cât har, Doamne, ai să ne mai lași?Căci noi cădem și punem zi de zi la încercarePrin tot ce facem, stingem Duhu... Citeste mai mult >>