text Poezii crestine

Trâmbițele mâniei Lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elisabeta Someiu
Trâmbițele mâniei Lui Dumnezeu!

La sfârșitul acestei lumi
Iată că s-a arătat
Prima trâmbiță, și un înger
Peste lumea de păcat

Trâmbițându-și cu putere
Vestea că avea să vie
Foc și grindină și sânge
Peste întreaga omenire

Încă o trâmbiță s-arată
Și a vestit cu glasul tare
Că un munte înfocat
Se va prăvăli în mare

Prefăcând apa în sânge
Din ce Domnul a făurit
Iată că a treia parte
Din făptură, a murit

Când din cer a coborât
La trâmbița următoare
O stea numită Pelin
Să facă apele amare

Oamenii, zdrobiți de sete
Căutau apa pe pământ
Toți, erau în pragul morții
Și tot nu s au pocăit

Următoarea din trâmbițe
Cea de a patra va să vină
Va lovi-n lună și-n soare
Să nu mai fie lumină

Apoi iată că o stea
A căzut, cu o cheie în mână
Și cu ea deschise-un hău
A adâncului fântână

Atuncia din fumul gros
Ies din iad batalioane
Ca lăcustele puzderiii
Cu puteri de scorpioane

Oamenii sunt îngroziți
De a lor înfățișare
Înțepați și prigoniți
Vor să-i ducă în pierzare

Cea mai groaznică trâmbiță
Ce din ceruri a sunat
Patru îngeri îi dezleagă
Din adâncul Eufrat

Este trâmbița a șasea
Grăbită să dea de știre
În curând va fi răpusă
Trei pătrimi din omenire

Iar la urmă nu-i sfârșit
Sună dar, să dea de știre
Dumnezeu cu-a Sa mânie
Varsă acum șapte potire. Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Revenirea Domnului

Scrisoare de sus
Îngerului Bisericii mileniului al treilea scrie-i:Iată ce zice Mirele tăuCel ce vine din nou cu răsplatasă dea fiecăruia după faptele lui -Știu absolut tot despre tine!O parte din tine-i fierbintecăld... Citeste mai mult >>
144.000 de suspine
Pe bolta cerului senin se văd sclipiri de moarteȘi lacrimi multe s-au vărsat, dar cine sa le poarte?Cine să cânte cu amar un ultim și duios elogiuPentru o lume ce s-a stins la sunet de-orologiu?………………... Citeste mai mult >>
Vino Doamne!
Vino Doamne... E atâta deznădejde pe pământ!Oamenii-au pierdut iubirea... Au uitat al Tău CuvântȘi acum nu mai e pace ci e teamă, teamă multăPlâng copii și plâng părinți însă nimeni nu-i ascultă!Vino... Citeste mai mult >>
Așteaptă-Mă Iubito
Așteaptă-Mă, Iubito! Am să vinÎn clipa-n care-acum, nici nu gândești...Din Bogăția Cerului senin,Cu trandafirii zărilor cerești,Am să te-mbrac, iubita Mea Mireasă,Pe cap, Cunună Sfântă vei purta,Ne-om... Citeste mai mult >>
Răpirea este aproape.
Răpirea este aproape!Curând, curând va coborâUn Soare scump strălucitorCu glasul de arhanghelSă strângă al Său poporDin paturi efemereDe veacuri adormițiDe întâia ÎnviereLa cer vor fi răpițiDe sub mor... Citeste mai mult >>
Dimineața
Lumina răsare şi ziua se-ntindePrin munţi, prin vâlcele, prin văi şi câmpii,Ieșite din noapte-i, tresaltă în cale,Fiinţe cu sute de mii.Şi toate, sub raze, cu zâmbet pe față,În albe veşminte, cu doru-... Citeste mai mult >>
Nedreptate
De păcat înnouratăEste-a noastră lume mare…De vânt viața n-este luată,Căutând dreptatea-n zare.Molii se ascund în inimi,Zi de zi mâncând din ele;În a sufletelor adâncimiSe tot sting a dragostei lor st... Citeste mai mult >>
Mult nu mai e…
Bat zorii dimineții-n turlăSe-aud comenzi ce cheamă la războiAfară marea tot mai tare urlă‘Năuntru suntem împărțiți la doi.Mult nu mai e și vine începutulA ce a fost promis că va veniSe va schimba în... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, ne-au îngenuncheatTroiene de-ngrijorăriŞi vin zvonuri de războaieStrăbătând din depărtări...Se cutremură pământulŞi mor oameni... mii şi mii...Spune-mi Tată, oare-i vremea,Oare-i timpul să rev... Citeste mai mult >>
Pregătește-te, veghează
Pregătește-te, vegheazăPregătește-te popor iubitNu mai sta așa nepregătit,Căci în curând Mirele vineȘi cum vrei să te ia la Sine?Doar acei ce s-au sfințitAcei care s-au pregătitCu Domnul vor avea part... Citeste mai mult >>