Se-mprăștie-nnoptarea

Se-mprăștie-nnoptarea în cercuri tot mai dese
fugind în ascunzișuri de codri nevăzuți,
din scame de lumină prind norii a se țese
ca-n Prima Dimineață în care-au fost făcuți.

Doar e târziu - ici colo - mai clipind arare
ca stelele prin ceață în nopți de primăveri,
opaițe vii ce încă nestinse ard, fecioare,
cu mâini neîntinate de-a iadului plăceri.

Așteaptă Răsăritul Luceafărului Dulce
ce mai 'naintea Zilei de Veci Se va ivi,
ca fața obosită, pe brațul Lui să-și culce
și lângă El odihna pe veci a-și regăsi.

- Luceafăr Sfânt, Isuse, de plâns mi-e fața stoarsă,
că-n somnul cel de moarte pământul e-adormit,
simțim că noaptea trece, că zorii se revarsă,
privirea ni-e întoarsă mereu spre Răsărit.

Răsai, arată-Ți Fața o clipă mai devreme,
ni-e-așa de dor Isuse de Chipul Tău Cel blând,
ni-e dor ca glasul dulce pe nume să ne cheme,
le-am vrea Isuse toate o clipă mai curând.

Adu-ne dezlegarea de-a lutului zăvoare
și albul zbor din zorii Seninei Dimineți,
ce-ntregul Cer va umple cu valuri de cântare,
cu-atâta mulțumire și-atâtea frumuseți!