text Poezii crestine

Rămâi în așteptare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Delia Vele
Rămâi în așteptare

Privește spre ceruri și așteaptă
Privirea ta spre Domnul ți-o îndreaptă
Că o să vină așa după cum a spus,
În curând va reveni Domnul Isus.

Deși îl așteptăm de multă vreme
Parcă să revină nu dă semne,
Dar de la smochin să învățăm
Că a-nflorit; pe Domnu' s-așteptăm.

Deși ne pare că e lungă așteptarea
Să nu-ncetăm să-I așteptăm venirea,
Chiar trudiți de-am fi oricât de tare
Să veghem și să fim treji pe cale.

Știm că nu-i mult și Domnul nostru vine
Și în curând îi va lua la sine
Pe toți aceia ce s-au pregătit
Și cu drag Domnului au slujit.

Dar până atunci ni se cere pregătire mare
Și de Domnul să stăm în ascultare,
În lucrarea sfântă să sporim
Și unii cu alții în pace să trăim.

Să fim plăcuți lui Dumnezeu
Chiar dacă avem să ne luptăm din greu,
Căci răsplătire sfântă la urmă vom primi
Dacă pe calea sfântă ne-om sili.

Domnul nu uită osteneala nimănui
El răsplătirea o poate da oricui
Care lucrează cu dreptate
Și împlinește sfânta carte.

Când vei fi în sala tronului lui Dumnezeu
Și îți va zice: vino copilul meu
Intră-n bucuria Stăpânului tău
Că mi-ai slujit cu drag mereu.

Mare îți va fi bucuria când fi-vei răsplătit
De însuși Domnul, de Cel căruia i-ai slujit.
O veșnicie întreagă te vei bucura
Cu sfinții și cu Domnu-n slava Sa.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Revenirea Domnului

Scrisoare de sus
Îngerului Bisericii mileniului al treilea scrie-i:Iată ce zice Mirele tăuCel ce vine din nou cu răsplatasă dea fiecăruia după faptele lui -Știu absolut tot despre tine!O parte din tine-i fierbintecăld... Citeste mai mult >>
144.000 de suspine
Pe bolta cerului senin se văd sclipiri de moarteȘi lacrimi multe s-au vărsat, dar cine sa le poarte?Cine să cânte cu amar un ultim și duios elogiuPentru o lume ce s-a stins la sunet de-orologiu?………………... Citeste mai mult >>
Vino Doamne!
Vino Doamne... E atâta deznădejde pe pământ!Oamenii-au pierdut iubirea... Au uitat al Tău CuvântȘi acum nu mai e pace ci e teamă, teamă multăPlâng copii și plâng părinți însă nimeni nu-i ascultă!Vino... Citeste mai mult >>
Așteaptă-Mă Iubito
Așteaptă-Mă, Iubito! Am să vinÎn clipa-n care-acum, nici nu gândești...Din Bogăția Cerului senin,Cu trandafirii zărilor cerești,Am să te-mbrac, iubita Mea Mireasă,Pe cap, Cunună Sfântă vei purta,Ne-om... Citeste mai mult >>
Răpirea este aproape.
Răpirea este aproape!Curând, curând va coborâUn Soare scump strălucitorCu glasul de arhanghelSă strângă al Său poporDin paturi efemereDe veacuri adormițiDe întâia ÎnviereLa cer vor fi răpițiDe sub mor... Citeste mai mult >>
Dimineața
Lumina răsare şi ziua se-ntindePrin munţi, prin vâlcele, prin văi şi câmpii,Ieșite din noapte-i, tresaltă în cale,Fiinţe cu sute de mii.Şi toate, sub raze, cu zâmbet pe față,În albe veşminte, cu doru-... Citeste mai mult >>
Nedreptate
De păcat înnouratăEste-a noastră lume mare…De vânt viața n-este luată,Căutând dreptatea-n zare.Molii se ascund în inimi,Zi de zi mâncând din ele;În a sufletelor adâncimiSe tot sting a dragostei lor st... Citeste mai mult >>
Mult nu mai e…
Bat zorii dimineții-n turlăSe-aud comenzi ce cheamă la războiAfară marea tot mai tare urlă‘Năuntru suntem împărțiți la doi.Mult nu mai e și vine începutulA ce a fost promis că va veniSe va schimba în... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, ne-au îngenuncheatTroiene de-ngrijorăriŞi vin zvonuri de războaieStrăbătând din depărtări...Se cutremură pământulŞi mor oameni... mii şi mii...Spune-mi Tată, oare-i vremea,Oare-i timpul să rev... Citeste mai mult >>
Pregătește-te, veghează
Pregătește-te, vegheazăPregătește-te popor iubitNu mai sta așa nepregătit,Căci în curând Mirele vineȘi cum vrei să te ia la Sine?Doar acei ce s-au sfințitAcei care s-au pregătitCu Domnul vor avea part... Citeste mai mult >>