text Poezii crestine

Puțin a mai rămas

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: dana b
Iată miezul nopții e tot mai aproape,
Domnul va-apărea la mijloc de noapte,
Toate ne anunță și ne prevestesc,
În curând apare Mirele ceresc.

Mult aici în lume noi nu vom mai sta,
Domnul este gata Isus va-apărea,
Lumea e-n schimbare toate se sfârșesc,
În curând va arde globul pământesc.

Fraților trezire, toate ne anunță,
Ordini mondiale astăzi se enunță,
Libertatea este spe sfârșit,
Nu e mult și harul tot a asfințit.

Toate ne anunță că puțin din drum,
A rămas ș-apoi ca un fum,
Vor pieri în zare cu întreg pământ,
După cum vestește chiar al Său cuvânt.

Iar apoi venirea cum te-a-ntâmpina?
Cu Isus spre slavă oare vei zbura?
Ți-ai pus întrebarea? Cum ești pregătit?
Vei zbura spre ceruri cu al tău Iubit?

Ce în ochii tăi este mai de preț?
Iadul? Veșnicia? ... Sau cerul măreț?
Pregătit să fie omul trecător,
Nu e mult și vine al nostru păstor.

Toate ne anunță doar o clipă jos,
Ș-apoi întâlnirea cu Isus Hristos,
Sa nu ne-nspăimânte Ordini mondiale,
Căci așa-i sfârșitul toate stau în cale.

Chiar de-ar fi și fiara să pună stăpânire,
Peste continente și-a lor omenire,
Pe noi nu ne înspăimântă încercare mare,
Căci cu Domnul trecem și furtuna tare.

Nu aici e țara și cerul promis,
Dincolo se află noul Paradis,
Și nimeni n-ajunge fără încercare,
Căci aceasta-i proba-modul de întrare.

Domnul, El te trece prin asprul cuptor,
Și tot El trimite al Său ajutor,
În cea mai grea nevoie El te sprijinește,
Iar ca mărturie omu-L proslăvește.

Ceasul cel din urmă e cu mult mai greu,
Pentru sufletul ce-i a lui Dumnezeu,
În corabia lui bate valul cel mai tare,
Dar și biruința e cu mult mai mare.

Clipele din urmă astăzi le trăim,
Câte legi și Ordini azi nu le-ntâlnim,
Dar aceste toate ne-ntăresc credința,
Nu e mult ș-apare Domnul-Biruința.


Cele mai recente resurse scrise - Revenirea Domnului

Scrisoare de sus
Îngerului Bisericii mileniului al treilea scrie-i:Iată ce zice Mirele tăuCel ce vine din nou cu răsplatasă dea fiecăruia după faptele lui -Știu absolut tot despre tine!O parte din tine-i fierbintecăld... Citeste mai mult >>
144.000 de suspine
Pe bolta cerului senin se văd sclipiri de moarteȘi lacrimi multe s-au vărsat, dar cine sa le poarte?Cine să cânte cu amar un ultim și duios elogiuPentru o lume ce s-a stins la sunet de-orologiu?………………... Citeste mai mult >>
Vino Doamne!
Vino Doamne... E atâta deznădejde pe pământ!Oamenii-au pierdut iubirea... Au uitat al Tău CuvântȘi acum nu mai e pace ci e teamă, teamă multăPlâng copii și plâng părinți însă nimeni nu-i ascultă!Vino... Citeste mai mult >>
Așteaptă-Mă Iubito
Așteaptă-Mă, Iubito! Am să vinÎn clipa-n care-acum, nici nu gândești...Din Bogăția Cerului senin,Cu trandafirii zărilor cerești,Am să te-mbrac, iubita Mea Mireasă,Pe cap, Cunună Sfântă vei purta,Ne-om... Citeste mai mult >>
Răpirea este aproape.
Răpirea este aproape!Curând, curând va coborâUn Soare scump strălucitorCu glasul de arhanghelSă strângă al Său poporDin paturi efemereDe veacuri adormițiDe întâia ÎnviereLa cer vor fi răpițiDe sub mor... Citeste mai mult >>
Dimineața
Lumina răsare şi ziua se-ntindePrin munţi, prin vâlcele, prin văi şi câmpii,Ieșite din noapte-i, tresaltă în cale,Fiinţe cu sute de mii.Şi toate, sub raze, cu zâmbet pe față,În albe veşminte, cu doru-... Citeste mai mult >>
Nedreptate
De păcat înnouratăEste-a noastră lume mare…De vânt viața n-este luată,Căutând dreptatea-n zare.Molii se ascund în inimi,Zi de zi mâncând din ele;În a sufletelor adâncimiSe tot sting a dragostei lor st... Citeste mai mult >>
Mult nu mai e…
Bat zorii dimineții-n turlăSe-aud comenzi ce cheamă la războiAfară marea tot mai tare urlă‘Năuntru suntem împărțiți la doi.Mult nu mai e și vine începutulA ce a fost promis că va veniSe va schimba în... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, ne-au îngenuncheatTroiene de-ngrijorăriŞi vin zvonuri de războaieStrăbătând din depărtări...Se cutremură pământulŞi mor oameni... mii şi mii...Spune-mi Tată, oare-i vremea,Oare-i timpul să rev... Citeste mai mult >>
Pregătește-te, veghează
Pregătește-te, vegheazăPregătește-te popor iubitNu mai sta așa nepregătit,Căci în curând Mirele vineȘi cum vrei să te ia la Sine?Doar acei ce s-au sfințitAcei care s-au pregătitCu Domnul vor avea part... Citeste mai mult >>