text Poezii crestine

Oricând, Doamne, oricând..

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
Precum Lot în Sodoma sufletu-și chinuia,
Așijderi eu îmi chinui sufletu-n lumea rea. .
O lume fără milă și fără Dumnezeu,
O lume ce se-afundă-n mocirlă tot mai greu!

La fel ca în Gomora, omul a adunat
Cu zâmbetul pe buze, păcat peste păcat!
Sfințenia-i demodată, Biblia nu mai e bună
Pentru cei care astăzi trăiesc doar în minciună!

Și mulți mai sunt supușii care i se închină. .
Căci e la loc de cinste, pe tron, ca o regină...
Din apele minciunii băut-au mulți creștini
Iar azi nu mai au vlagă, sunt doar stinse lumini...

Așa arată lumea care nu-mi aparține. .
Din ea nu fac eu parte, căci am alt Duh în mine!
Sunt dezlipit de toate ce sunt jos pe Pământ,
Aștept aripi spre slavă, să zbor prin Duhul Sfânt!

Străin mă simt și singur, sunt doar un biet pribeag
Dar știu că sus, în glorie, Tatăl m-așteaptă-n prag!
Căci chiar de-am fost odată un fiu risipitor
M-a împăcat cu Tatăl al meu Mântuitor!

De-aceea către ceruri, spre zările întinse,
Privesc cu ochii-n lacrimi, cu brațele deschise!
Candela mea e plină, arde prin Duhul Sfânt
Și nu e nicio pată pe albul meu veșmânt!

Iar dacă sfântul Tată acum m-ar întreba
Când aș dori să intru acasă-n Țara Sa,
Aș spune fără preget, cu dor și lăcrimând:
Aș vrea să zbor spre Tine oricând, Doamne, oricând!

Cele mai recente resurse scrise - Revenirea Domnului

Scrisoare de sus
Îngerului Bisericii mileniului al treilea scrie-i:Iată ce zice Mirele tăuCel ce vine din nou cu răsplatasă dea fiecăruia după faptele lui -Știu absolut tot despre tine!O parte din tine-i fierbintecăld... Citeste mai mult >>
144.000 de suspine
Pe bolta cerului senin se văd sclipiri de moarteȘi lacrimi multe s-au vărsat, dar cine sa le poarte?Cine să cânte cu amar un ultim și duios elogiuPentru o lume ce s-a stins la sunet de-orologiu?………………... Citeste mai mult >>
Vino Doamne!
Vino Doamne... E atâta deznădejde pe pământ!Oamenii-au pierdut iubirea... Au uitat al Tău CuvântȘi acum nu mai e pace ci e teamă, teamă multăPlâng copii și plâng părinți însă nimeni nu-i ascultă!Vino... Citeste mai mult >>
Așteaptă-Mă Iubito
Așteaptă-Mă, Iubito! Am să vinÎn clipa-n care-acum, nici nu gândești...Din Bogăția Cerului senin,Cu trandafirii zărilor cerești,Am să te-mbrac, iubita Mea Mireasă,Pe cap, Cunună Sfântă vei purta,Ne-om... Citeste mai mult >>
Răpirea este aproape.
Răpirea este aproape!Curând, curând va coborâUn Soare scump strălucitorCu glasul de arhanghelSă strângă al Său poporDin paturi efemereDe veacuri adormițiDe întâia ÎnviereLa cer vor fi răpițiDe sub mor... Citeste mai mult >>
Dimineața
Lumina răsare şi ziua se-ntindePrin munţi, prin vâlcele, prin văi şi câmpii,Ieșite din noapte-i, tresaltă în cale,Fiinţe cu sute de mii.Şi toate, sub raze, cu zâmbet pe față,În albe veşminte, cu doru-... Citeste mai mult >>
Nedreptate
De păcat înnouratăEste-a noastră lume mare…De vânt viața n-este luată,Căutând dreptatea-n zare.Molii se ascund în inimi,Zi de zi mâncând din ele;În a sufletelor adâncimiSe tot sting a dragostei lor st... Citeste mai mult >>
Mult nu mai e…
Bat zorii dimineții-n turlăSe-aud comenzi ce cheamă la războiAfară marea tot mai tare urlă‘Năuntru suntem împărțiți la doi.Mult nu mai e și vine începutulA ce a fost promis că va veniSe va schimba în... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, ne-au îngenuncheatTroiene de-ngrijorăriŞi vin zvonuri de războaieStrăbătând din depărtări...Se cutremură pământulŞi mor oameni... mii şi mii...Spune-mi Tată, oare-i vremea,Oare-i timpul să rev... Citeste mai mult >>
Pregătește-te, veghează
Pregătește-te, vegheazăPregătește-te popor iubitNu mai sta așa nepregătit,Căci în curând Mirele vineȘi cum vrei să te ia la Sine?Doar acei ce s-au sfințitAcei care s-au pregătitCu Domnul vor avea part... Citeste mai mult >>