text Poezii crestine

Noaptea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc

Suntem ocrotiți acum, de puterea Lui Dumnezeu
Și în toate privințele suntem educați mereu
Și atunci când trecem prin greutăți diferite
Suntem modelați experimentând stări felurite.

Dumnezeu ne păzește de valorile lumii stricate
De compromisuri de fărădelegi și de păcate
Suntem mai mult decât biruitori în luptă
Căci Domnul ne ferește de lumea cea coruptă.

Se fac multe schimbări acum la nivel de țară
Un conducător vine și altul se coboară
Nu mai este viața în dreptate cu angajatul
Pe alocuri se stinge lumina și se înalță păcatul.

Parcă este miez de noapte și toți sunt adormiți
Iată vine ceva greu peste lume ca să fie treziți
Se aud multe voci cu adevăruri și minciuni
Unele sunt înțelepte altele vin cu deșertăciuni.

Noi cei credincioși așteptăm a D-lui Isus venire
Să ne facă dreptate la fiecare în această omenire
Zice Biblia că-i chiar la uși și îi gata să apară
Să-L așteptăm pe El ca cea mai scumpă comoară.
23.05 2024

Cele mai recente resurse scrise - Revenirea Domnului

Scrisoare de sus
Îngerului Bisericii mileniului al treilea scrie-i:Iată ce zice Mirele tăuCel ce vine din nou cu răsplatasă dea fiecăruia după faptele lui -Știu absolut tot despre tine!O parte din tine-i fierbintecăld... Citeste mai mult >>
144.000 de suspine
Pe bolta cerului senin se văd sclipiri de moarteȘi lacrimi multe s-au vărsat, dar cine sa le poarte?Cine să cânte cu amar un ultim și duios elogiuPentru o lume ce s-a stins la sunet de-orologiu?………………... Citeste mai mult >>
Vino Doamne!
Vino Doamne... E atâta deznădejde pe pământ!Oamenii-au pierdut iubirea... Au uitat al Tău CuvântȘi acum nu mai e pace ci e teamă, teamă multăPlâng copii și plâng părinți însă nimeni nu-i ascultă!Vino... Citeste mai mult >>
Așteaptă-Mă Iubito
Așteaptă-Mă, Iubito! Am să vinÎn clipa-n care-acum, nici nu gândești...Din Bogăția Cerului senin,Cu trandafirii zărilor cerești,Am să te-mbrac, iubita Mea Mireasă,Pe cap, Cunună Sfântă vei purta,Ne-om... Citeste mai mult >>
Răpirea este aproape.
Răpirea este aproape!Curând, curând va coborâUn Soare scump strălucitorCu glasul de arhanghelSă strângă al Său poporDin paturi efemereDe veacuri adormițiDe întâia ÎnviereLa cer vor fi răpițiDe sub mor... Citeste mai mult >>
Dimineața
Lumina răsare şi ziua se-ntindePrin munţi, prin vâlcele, prin văi şi câmpii,Ieșite din noapte-i, tresaltă în cale,Fiinţe cu sute de mii.Şi toate, sub raze, cu zâmbet pe față,În albe veşminte, cu doru-... Citeste mai mult >>
Nedreptate
De păcat înnouratăEste-a noastră lume mare…De vânt viața n-este luată,Căutând dreptatea-n zare.Molii se ascund în inimi,Zi de zi mâncând din ele;În a sufletelor adâncimiSe tot sting a dragostei lor st... Citeste mai mult >>
Mult nu mai e…
Bat zorii dimineții-n turlăSe-aud comenzi ce cheamă la războiAfară marea tot mai tare urlă‘Năuntru suntem împărțiți la doi.Mult nu mai e și vine începutulA ce a fost promis că va veniSe va schimba în... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, ne-au îngenuncheatTroiene de-ngrijorăriŞi vin zvonuri de războaieStrăbătând din depărtări...Se cutremură pământulŞi mor oameni... mii şi mii...Spune-mi Tată, oare-i vremea,Oare-i timpul să rev... Citeste mai mult >>
Pregătește-te, veghează
Pregătește-te, vegheazăPregătește-te popor iubitNu mai sta așa nepregătit,Căci în curând Mirele vineȘi cum vrei să te ia la Sine?Doar acei ce s-au sfințitAcei care s-au pregătitCu Domnul vor avea part... Citeste mai mult >>