text Poezii crestine

MIREASA DOMNULUI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Puia
Mireasa mea, mult nu mai e
Și în curând Eu voi veni la tine
Ca să te duc de-aici de pe pământ
Să scapi de lacrimi și suspine.

Am să te duc în țara de lumină
Acolo unde-am vrut de la-nceput să fii
Să porți pe veci al Meu Sfânt nume
Și să trăiești eterne bucurii.

Nu vei mai ști pe veci ce e necazul
Nici truda zilelor făr’ de popas
Ci toate-acestea au să treacă
Și în sfârșit ai să ajungi acas’.

Eu te-am salvat cu preț de sânge
Din mâna marelui Viclean.
Am acceptat să mor pe cruce,
Salvându-ți sufletul sărman.

Ți-am dat în dar a mea iubire
Și-am pus în tine un dor sfânt
Eu pretutindeni sunt cu tine
În orice loc pe-acest pământ.

Îti dau putere-n totdeauna
Ca să veghezi în ceas târziu
Să lași ‘napoia ta furtuna
Și groaza nopții din pustiu.

Ai Dhuhul Meu Cel Sfânt în tine
Ca să te-aline-n vreme de necaz
Cu tine sunt mereu știi bine!
Cu niciun chip Eu nu am să te las.

Puțină vreme ne desparte
Încă puțin și-am să revin pe nori
Dar pân-atunci tu să rămâi aparte
Să ai în tine-a Duhului fiori.

Cu strălucire vei fi îmbrăcată
Și-n veci de veci la dreapta Mea vei sta
Mieasa mea, tot cerul te așteaptă
Și pregătiri se fac mereu în cinstea ta.

Fii pregătită-n orice clipă
Cu focul sfânt și cu uleiu-n vas
Căci vine clipa mult dorită
Când am să vin si-am să te duc acas’.

Cele mai recente resurse scrise - Revenirea Domnului

Scrisoare de sus
Îngerului Bisericii mileniului al treilea scrie-i:Iată ce zice Mirele tăuCel ce vine din nou cu răsplatasă dea fiecăruia după faptele lui -Știu absolut tot despre tine!O parte din tine-i fierbintecăld... Citeste mai mult >>
144.000 de suspine
Pe bolta cerului senin se văd sclipiri de moarteȘi lacrimi multe s-au vărsat, dar cine sa le poarte?Cine să cânte cu amar un ultim și duios elogiuPentru o lume ce s-a stins la sunet de-orologiu?………………... Citeste mai mult >>
Vino Doamne!
Vino Doamne... E atâta deznădejde pe pământ!Oamenii-au pierdut iubirea... Au uitat al Tău CuvântȘi acum nu mai e pace ci e teamă, teamă multăPlâng copii și plâng părinți însă nimeni nu-i ascultă!Vino... Citeste mai mult >>
Așteaptă-Mă Iubito
Așteaptă-Mă, Iubito! Am să vinÎn clipa-n care-acum, nici nu gândești...Din Bogăția Cerului senin,Cu trandafirii zărilor cerești,Am să te-mbrac, iubita Mea Mireasă,Pe cap, Cunună Sfântă vei purta,Ne-om... Citeste mai mult >>
Răpirea este aproape.
Răpirea este aproape!Curând, curând va coborâUn Soare scump strălucitorCu glasul de arhanghelSă strângă al Său poporDin paturi efemereDe veacuri adormițiDe întâia ÎnviereLa cer vor fi răpițiDe sub mor... Citeste mai mult >>
Dimineața
Lumina răsare şi ziua se-ntindePrin munţi, prin vâlcele, prin văi şi câmpii,Ieșite din noapte-i, tresaltă în cale,Fiinţe cu sute de mii.Şi toate, sub raze, cu zâmbet pe față,În albe veşminte, cu doru-... Citeste mai mult >>
Nedreptate
De păcat înnouratăEste-a noastră lume mare…De vânt viața n-este luată,Căutând dreptatea-n zare.Molii se ascund în inimi,Zi de zi mâncând din ele;În a sufletelor adâncimiSe tot sting a dragostei lor st... Citeste mai mult >>
Mult nu mai e…
Bat zorii dimineții-n turlăSe-aud comenzi ce cheamă la războiAfară marea tot mai tare urlă‘Năuntru suntem împărțiți la doi.Mult nu mai e și vine începutulA ce a fost promis că va veniSe va schimba în... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, ne-au îngenuncheatTroiene de-ngrijorăriŞi vin zvonuri de războaieStrăbătând din depărtări...Se cutremură pământulŞi mor oameni... mii şi mii...Spune-mi Tată, oare-i vremea,Oare-i timpul să rev... Citeste mai mult >>
Pregătește-te, veghează
Pregătește-te, vegheazăPregătește-te popor iubitNu mai sta așa nepregătit,Căci în curând Mirele vineȘi cum vrei să te ia la Sine?Doar acei ce s-au sfințitAcei care s-au pregătitCu Domnul vor avea part... Citeste mai mult >>