text Poezii crestine

Frământări

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi Dobrei
Vremuri tulburi apar pe al lumii ecran
Demonii-s agitaţi, mânios e Satan,
Cã mai are puţin, timpul lui a trecut;
Se vesteşte-un sfârşit şi un nou început.

Un sfârşit pentru el, pentru omul cãzut
Din slãvitul Eden, ca şi cum Belzebut
N-ar fi fost mulţumit cu un singur trofeu,
Şi în moarte-a închis lumea, instantaneu!

Mii de ani a lucrat, a-nşelat şi, în fond,
Ura lui s-a întins pe întreg mapamond;
Dar acum, la sfârşit, amãgirea-a crescut
Şi orbirea-i grozavã, de neconceput!

Mari fântâni din Adânc se deschid, clocotind,
Demoni, îngeri cãzuţi, cu blesteme se prind
Sã distrugã din om tot ce-i bun şi ce-i sfânt,
Sã aducã din Iad, ce-i drãcesc, pe pãmânt.

Se-aud veşti, se-aud ştiri, groazã-n inimi turnând,
Sufletul frãmântând, nopţi şi zile la rând
Cum c-ar fi zgândãrite-ale lumii stihii...
Se cutremurã Terra şi-ale ei temelii!

Chiar acuma, când scriu, de-un fior sunt cuprins
Cãci gheţari se topesc, ninge unde n-a nins...
Un rãzboi mondial ne aşteaptã pe toţi,
Râu de sânge curgând, cu rãniţi şi cu morţi.

În Pustia Iudeii se-aud bombe, nu lei...
Simt povara ce-apasã pe umerii mei,
Simt nevoia sã strig, sã v-anunţ, sã vã cer
Sã îi smulgeţi din foc pe acei care pier!

Plâng pãrinţi, plâng copii, vremuri grele-au venit,
Ce profeţii vesteau - greu de închipuit -
Câmpul geme prelung, uliţele-s pustii:
"Îngropaţi pe cei morţi şi salvaţi pe cei vii!"

Azi, Cuvântul cel sfânt sunã ca un ecou:
"Domnul vrea, orice om sã se nascã din nou!"
Însã nu mulţi primesc minunatul îndemn
Cãci urechi au de formã şi inimi de lemn!

Chiar ochii ce-s puşi ca sã vadã, nu vãd
Ce-aproape-i sfârşitul... teribil prãpãd!
Strãjeri, sã vegheze, pe ziduri sunt puşi
Dar somnu-i cuprinde. Adorm şi... dorm duşi!

"Cã foc e în faţã, cã-n cale-i un leu,
Hristoşi se ridicã în Numele Meu,
Poporul apucã pe drumul greşit,
E fãrã putere, de viaţã lipsit!"

Profesori, pãstori şi pãrinţi şi bãtrâni
Cu idei de demult şi cu tremur în mâini,
Luaţi sunt în şagã şi în zeflemea,
Necredinţa-i în toi şi-i acasã la ea!

Dar calea cea dreaptã puţini o gãsesc
Cei mândri n-au parte de darul ceresc!
Cei stricaţi, înşelaţi, vor rãmâne uimiţi
Şi târziu va fi plânsul atuncea, sã ştiţi!

Domnul vine! Sculaţi, voi ce încã dormiţi,
Fuga daţi la Calvar, haina vã curãţiţi!
Goarna sunã prelung, deja parc-o aud,
C-un puternic ecou şi la nord şi la sud!

Vine Domnul, voi fraţi şi surori în Hristos!
"Vino, Doamne!", rãspunde acel credincios.
Ce aproape e Domnul, ce puţin a rãmas!
Dac-un ceas a trecut, mai aproape-i c-un ceas

Aşteptând un semnal de la Tatãl iubit
Ca sã strige din Cer spre Pãmânt: "S-a sfârşit!
S-a sfârşit pe Pãmânt Taina Tatãlui Meu!"
Cum sã taci, sã nu strigi: "Mare e Dumnezeu!"?

De aceea, strigaţi, pânã vine Hristos,
Rãsune câmpia, ţinutul muntos
De-a voastrã chemare! Şi-n ceasul promis
Primi-veţi rãsplata, aşa cum e scris.

Cele mai recente resurse scrise - Revenirea Domnului

Scrisoare de sus
Îngerului Bisericii mileniului al treilea scrie-i:Iată ce zice Mirele tăuCel ce vine din nou cu răsplatasă dea fiecăruia după faptele lui -Știu absolut tot despre tine!O parte din tine-i fierbintecăld... Citeste mai mult >>
144.000 de suspine
Pe bolta cerului senin se văd sclipiri de moarteȘi lacrimi multe s-au vărsat, dar cine sa le poarte?Cine să cânte cu amar un ultim și duios elogiuPentru o lume ce s-a stins la sunet de-orologiu?………………... Citeste mai mult >>
Vino Doamne!
Vino Doamne... E atâta deznădejde pe pământ!Oamenii-au pierdut iubirea... Au uitat al Tău CuvântȘi acum nu mai e pace ci e teamă, teamă multăPlâng copii și plâng părinți însă nimeni nu-i ascultă!Vino... Citeste mai mult >>
Așteaptă-Mă Iubito
Așteaptă-Mă, Iubito! Am să vinÎn clipa-n care-acum, nici nu gândești...Din Bogăția Cerului senin,Cu trandafirii zărilor cerești,Am să te-mbrac, iubita Mea Mireasă,Pe cap, Cunună Sfântă vei purta,Ne-om... Citeste mai mult >>
Răpirea este aproape.
Răpirea este aproape!Curând, curând va coborâUn Soare scump strălucitorCu glasul de arhanghelSă strângă al Său poporDin paturi efemereDe veacuri adormițiDe întâia ÎnviereLa cer vor fi răpițiDe sub mor... Citeste mai mult >>
Dimineața
Lumina răsare şi ziua se-ntindePrin munţi, prin vâlcele, prin văi şi câmpii,Ieșite din noapte-i, tresaltă în cale,Fiinţe cu sute de mii.Şi toate, sub raze, cu zâmbet pe față,În albe veşminte, cu doru-... Citeste mai mult >>
Nedreptate
De păcat înnouratăEste-a noastră lume mare…De vânt viața n-este luată,Căutând dreptatea-n zare.Molii se ascund în inimi,Zi de zi mâncând din ele;În a sufletelor adâncimiSe tot sting a dragostei lor st... Citeste mai mult >>
Mult nu mai e…
Bat zorii dimineții-n turlăSe-aud comenzi ce cheamă la războiAfară marea tot mai tare urlă‘Năuntru suntem împărțiți la doi.Mult nu mai e și vine începutulA ce a fost promis că va veniSe va schimba în... Citeste mai mult >>
Rugăciune
Doamne, ne-au îngenuncheatTroiene de-ngrijorăriŞi vin zvonuri de războaieStrăbătând din depărtări...Se cutremură pământulŞi mor oameni... mii şi mii...Spune-mi Tată, oare-i vremea,Oare-i timpul să rev... Citeste mai mult >>
Pregătește-te, veghează
Pregătește-te, vegheazăPregătește-te popor iubitNu mai sta așa nepregătit,Căci în curând Mirele vineȘi cum vrei să te ia la Sine?Doar acei ce s-au sfințitAcei care s-au pregătitCu Domnul vor avea part... Citeste mai mult >>