Din liniștea aducerilor aminte

În drumul vieţii ei de mers pe jos,
Știa bunica un cântec frumos.
Ea cânta încetişor și blând
Că Domnul va veni curând.

Noi L-aşteptam să vină înaintea ei de la moară,
Înainte ca mâna să-nceapă iarăşi de ploaie s-o doară,
Cu o bucurie cuminte, domoală...
L-așteptam să vină înainte de-a merge la şcoală.

Şi vremea trecea,
Şi Domnul în fiecare zi venea,
Şi Domnul în fiecare zi nu venea.

Până să răsfoim prin abecedare,
Ştiam cât este Dumnezeu de mare,
Ştiam cele două table ale iubirii
Mai bine decât tabla înmulţirii;
Uitasem de ruşinea hainelor din petice,
Ne ocupam de semnele profetice.

Şi vremea trecea,
Şi Domnul venea şi nu venea,
Şi bunica murea.

N-a mai apucat să ne vadă mari,
Nici cărturari;
Cântând
A închis ochii peste norul cel alb, așteptând;
Și fiindcă bunica nu se-nmormântă
O păstrăm în inimă, mică, încovoiată şi sfântă.

A fost și frumos așteptând şi greu,
Şi Domnul a venit mereu;
Acum e-aşa de târziu, de parcă am murit,
Şi Domnul încă n-a venit;
Ne visăm cu bunica prin ceruri umblând,
Şi Domnul va veni curând.