Adu-ne la Tine

Adu-ne la Tine

Autor: Vilcu Gabriel

E ultimul ceas din noapte,
Când candele-s gata să stingă,
E timpul când toate în juru-mi
Se-arată a fi pe sfârșite.

E ultima clipă, aici, pe pământ
Când strigă natura și murmură vântul
Când totul în juru-mi sunt vești de război,
Când dragostea multora piere-n neant.

E ultimul ceas ce arată venirea,
În slavă și gloria Mielului Sfânt,
Când totul în ceruri e-n stare de-alertă,
Vestind marea clipă, revine-n curând.

E ultimul ceas când Domnul mă cheamă,
Când vocea-I duioasă-mi pătrunde în piept,
Când mâna mi-o ia și mi-o pune pe piept,
Când tandru imi spune: să stii, te iubesc.

E ceasul când, jos pe genunchi,
Mi-nalț gândul meu către El,
Și strig cu durere tăcută:
Ai milă de mine, de oaia pierdută.

O Blânde pastor, iubite Isuse,
Mă iartă, m-acceptă, și du-mă la cruce,
Căci știu, că de vină sunt eu,
Și spatele-Ți eu ți-am întors.

Asemeni lui Petru umblat-am cu Tine,
Și an, după an purtat-ai de grijă,
Oii pierdute, acum regăsite,
Adusă în staul, repusă în rânduri.

Prea mult m-am retras, departe de staul,
Căci singur nu-i bine, departe de Tine,
Și lupii de-afară se strâng după mine,
Și noaptea e rece, pacatu-i murdar.

Ndoiala-mi cuprinde un cuget căzut,
Și strig către Ține, din nou, ca-n trecut,
Mă las în credință legat de Isus,
Să-mi spele păcatul, căci eu L-am străpuns.

E timpul, e vremea să ne ridicăm,
E timpul de mari hotărâri.
E timpul când Domnul coboară pre noi,
Cu mare putere, așa ne-a promis.

Și tu drag prieten, hai azi la Isus,
Aprinde, dar candela, stinsă demult.
Nu crede din nou ca poți fi pierdut,
Ci tot prin credință să știi: EȘTI IUBIT.