text Poezii crestine

Sunetul trâmbiței cerești

de Arancutean Eliza
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Arancutean Eliza
Sunetul trâmbiței cerești

Psalmul 46:10. “Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”

O ceață groasă plutea lin peste câmpii,
Nu erau nici stele, făclii din veșnicii,
Muzica cetății te vrăjea prea tare:
"-Alergați cu toții, veselie mare!"

O vioară încet plânge în gândul meu:
"-Oprește -te din drum, te strigă Dumnezeu!
El stăpânește peste neamuri, al tău gând,
Domnul stăpânește în cer, și pe pământ!"

Și pasu-mi se oprește din alergare,
Se întoarce pe câmp, e tăcere mare,
Eu singur am rămas, între cer și pământ,
Începe să sufle vântul Duhului Sfânt!

De dincolo de ceață, dincolo de nori,
O trâmbiță răsună, se cântă în cor:
"Chemare-i pentru suflet, e cântec duios,
Trâmbița anunță că s-a născut Cristos!

Cum slava înconjoară Tronul Sfânt de Sus,
Pacea să coboare, căci s-a născut Isus!
Bucuria soarelui de dimineață,
Să-ți umple inima întreaga viață!

Fericit e cel ce aude al Meu glas,
Curăță-ti inima, fii al Domnului vas!
Să audă toți trâmbița cu glas duios,
Bucurie să ai, căci s-a născut Cristos!"

Ceața groasă S -a ridicat de pe câmpii,
Pe cer, clipesc stele, făclii din veșnicii,
Corul cerului a coborât în vale:
-"Aleargă la Iesle, bucurie mare!"

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise