Când harul a venit

O, gând curat, ce te-ai nãscut
Demult, în veşnicie,
Ca s-aduci pace pe pãmânt
Şi harul vieţii, mie.

Milostivindu-te, Tu, de
Mlãdiţa cea uscatã,
Din viaţa Ta, viaţã i-ai dat,
Minune minunatã!

Te-au aşteptat ai Tãi aleşi
Oftând, searã de searã,
Ca, dupã patru mii de ani
Lumina sã aparã!

Ţâşind al dragostei izvor,
Vãzu atunci ţãrâna
Cum cântã îngerii în cor,
La inimã, cu mâna.

Şi cât de mult s-au bucurat
Cei ce credeau Cuvântul!
Însã, Irod când a aflat,
Şi-a sfâşiat veşmântul.

Şi a ucis mânia lui
Pe cei fãrã putere,
Copiii pânã la doi ani,
- Teribilã durere! -

Cãci avea gând a nimici
A noastrã mântuire,
Împins de cel ce a-nşelat
Întreaga omenire.

Dar Dumnezeul proslãvit,
Şi, care totul ştie,
Stricase planul celui rãu
De tot, din temelie.

Pe Fiul Sãu, când L-a trimis
Departe-n altã ţarã,
Ca, dupã moartea lui Irod
Sã se întoarcã iarã.

Curând, Copilul a crescut
În har şi în staturã,
Dar, mulţi din cei din neamul Lui
De urã se umplurã.

Şi L-au urât cu dor nespus
De-a-L face sã disparã,
Iar, dacã nu, mãcar cumva
Sã-L facã de ocarã.

Însã, oricât s-au strãduit
Pe Prunc sã Îl omoare,
Nu au putut a stãvili
A harului lucrare!

Noi avem Scut Mântuitor
Pe Dumnezeul care
E pentru toţi cei ce-L slujesc,
"Cetate de scãpare"!

A fost şi este şi va fi
SHALOM, YEHOVA-YIRE,
Celor ce rabdã, aşteptând
A doua Sa venire!