text Poezii crestine

Vino azi, dă socoteală

de Sav Simona
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
Vino azi, dă socoteală
De isprăvnicia ta;
Nu mai pune îndoială
Socoteala, nu e grea!

Care bunuri au valoare,
Ce-ţi aduc astăzi folos?
Şi care sunt scrise oare
Căci sunt fără nici un rost?

Nu mai ştim,e-o taină parcă
Şi atâţia nu-nţeleg
Şi cu lumea ei se-ncurcă
Iar smerenia, n-aleg.

Ce-i nedrept din tot ce Domnul
Ne dă-n viaţă-n fel şi fel?
Hai să cercetăm Cuvântul,
Să facem şi noi la fel!

Primul punct, e sănătatea
Darul cel mai preţios
De accepţi imoralitatea,
Spulberi darul lui Hristos.

Care ţi-e plăcerea-n viaţă
Ce o ţii ca şi un ţel?
De plăcerile-s în față
Te-aşteaptă-un greu măcel.

Cum zici că aştepţi pe Domnul
Cînd tu te zbaţi în păcat
Şi nu ai candela plină
Ca să Îl aştepţi în prag!

Îmbuibarea te amuză
Şi tu zici nu-i de lucrat
Şi găseşti mereu o scuză,
Faci păcat după păcat.

Hai, mai fă azi socoteala
Cît e vreme de lucrat!
Cum îţi faci tu împărţeala
Timpului, ce-i acordat?

Cât mai stai în rugăciune,
În cântare şi Cuvânt,
Şi cât pierzi cu alte lucruri
Ce sunt goană după vânt?

Cât stai în învăţătură
Cu cei dragi din casa ta?
E timpul cel de pe urmă,
Socoteală tu vei da!

Ia zapisul azi şi scrie
Câte îi jertfeşti lui Baal;
Nu uita, Isus revine,
N-ai să intri-n Canaan!

Socoteala-i diferită
La oricare individ.
Luptă azi, nu-ţi fie frică,
Vine Domnul în curând!

Astăzi, până se mai poate,
Socoteş-te, te rog bine!
Fugi de orice fărădelege,
Luptă-te cum se cuvine!

Vino azi, dă socoteală,
Şi la trai şi la arginţi,
Căci în ziua aceea, frate...
Singur, pe tine te minţi!

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise