Un viciu mic

Un viciu mic


Adeseori mă cert, dar eu n-am nici o vină,
Căci vinovatul e banala … cafeină,
Iar de cer explicaţii la expert,
Îmi ţine şi acesta un concert.

Sunt dependent de-o ceaşcă de cafea,
N-am nici un chef de muncă fără ea,
De n-o am dimineaţa, la dejun,
Nici două vorbe nu pot ca să spun.

Întorc încet în ceaşca de cafea
Şi mă întreb ce-o fi aşa de bun în ea,
De-o lume-o savurează cu nesaţ,
Şi-apoi citeşte ce mai scrie-n zaţ.

Vre-un viitor cu bani şi cu iubiri,
De-i vezi aşa naivi poţi să te miri,
De nu ai fi şi tu înlănţuit,
Şi te închini mereu la pomul cel oprit.

Un viciu mic, cu nervi mereu în plus,
Cu soaţă şi copii mereu pe ceartă pus,
Să te dezbari e totuşi foarte greu
Şi-alegi să Îl sfidezi pe Dumnezeu.

Sunt vicii mici dar cu efectul lor,
Îl întristează chiar pe Creator,
Ce ne-a creat pentru un trai curat,
Pentru plăcerea Celui Prea Înalt.