text Invataturi biblice

"Hebron şi Ţoan"

02 mai 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Întrebare:

În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionată ca fiind Hebron (Numeri 13:22 ). Apoi urmează această frază remarcabilă, fără legătură evidentă cu contextul:

Şi Hebronul fusese construit cu şapte ani înaintea Ţoanului din Egipt”.

Ţoan din Egipt? Care este importanţa acestui loc? Ce vrea să ne spună Duhul Sfânt prin această indicaţie? Vrea El cu adevărat să ne dea numai o informaţie istorică, cu care nu am şti ce să facem? Aceasta nu este deloc acceptabil.

Răspuns:

Să începem cu Hebronul. Acesta este numele uneia dintre cele mai vechi cetăţi din lume (Geneza 13:8 ), care a căzut la sorţi mai târziu seminţiei lui Iuda. Termenul ebraic înseamnă „legătură, comuniune”. Despre importanţa Hebronului în sens figurat, tipic, să cităm aici un pasaj din capitolul 37: „Şi l-a trimis din valea Hebron” (Geneza 37:14 ). Tatăl (Iacov) îşi trimite fiul (Iosif) plecând din valea Hebron, locul de comuniune, ca să-şi caute fraţii şi să le slujească. Ce imagine pătrunzătoare a trimiterii Domnului Isus de către Tatăl Său, a trimiterii Celui care întotdeauna a fost „în sânul Tatălui” (Ioan 1:18 )!

Ţoan, dimpotrivă, era o cetate din Egiptul de Jos. Când Domnul a eliberat pe poporul Lui pământesc din robia Egiptului, a făcut pentru aceasta minunile necesare „în câmpia Ţoanului” (Psalmul 78:12,43 ). Numele de „Ţoan” derivă din verbul ebraic „za an”, care iniţial însemna „a impune, a împovăra (pentru a lua cu forţa)”, dar care mai târziu a fost folosit numai în sensul de „a călători”. O întrebuinţare cu totul interesantă a acestui cuvânt apare în Isaia 33:20 , unde este folosit în sensul de „a demonta cortul”, cum fac nomazii. În sens figurat, Ţoan este deci o imagine pătrunzătoare a lumii în nestatornicia ei, unde suntem constant obligaţi să demontăm cortul. Într-adevăr, tot ce este în lume este marcat de amprenta „Ţoanului”.

Cât de zadarnic este deci, şi chiar o nebunie, să asculţi sfatul mai-marilor Ţoanului (Isaia 19:11 ) – în acea epocă precum şi astăzi! În capitolul 30 din acelaşi profet, Dumnezeu trebuie să-i condamne pe părinţii lui Iuda de a fi mers la Ţoan pentru a căuta protecţia lui Faraon împotriva Asirianului. Totuşi ei nu întrebaseră gura Domnului (Isaia 30:1-4 ). Dar cât de îngrozitoare era viziunea pe care profetul a trebuit să o vadă! În ciuda tuturor pericolelor venind de la lei şi şerpi înfocaţi, el vede o caravană care străbate deşertul: pe spatele măgarilor şi cămilelor, fiii lui Iuda îşi duc avuţiile în Egipt. Ce va face Egiptul pentru ei? Nimic: el nu este de nici un folos (Isaia 30:5-7 ). Ei îi dau totul şi nu primesc nimic în schimb.

Este întotdeauna ceea ce câştigăm când părăsim sfatul lui Dumnezeu şi căutăm ajutor la lume. Ne este aceasta de învăţătură astăzi, nouă creştinilor? Să nu uităm caracterul „Ţoanului”! Nu avem aici o cetate statornică, dar o putem căuta pe cea viitoare (Evrei 13:13-16 ). Şi odată ajunşi în „locuinţele” casei Tatălui, vom rămâne acolo (Ioan 14:2-3 ). Ce contrast cu „Ţoanul” unde trebuie neîncetat să demontăm cortul!

Cum să înţelegem, de altfel, indicaţia că Hebronul a fost construit cu şapte ani înaintea Ţoanului din Egipt?

Să ne gândim mai întâi la aceasta: Domnul Isus a venit în această lume de la Tatăl Său, din „Hebron” ca să ne aducă în comuniune cu Dumnezeu prin lucrarea Lui de la cruce, astfel încât putem spune acum: „Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos” (1. Ioan 1:3 ). Preafericit adevăr! El ne-a adus la „valea Hebron”. Locuim deja la „Hebron” şi  ne bucurăm de comuniunea cu Tatăl şi Fiul.

Dar gândul de a ajunge acolo era deja în inima lui Dumnezeu înainte ca „Ţoan” să existe, înainte să existe această lume de neorânduială şi de tulburare. Într-o perioadă de timp desăvârşită dinainte („şapte ani”), da, înainte de întemeierea lumii după cum învaţă Noul Testament, Dumnezeu ne alesese în Hristos, ca să fim „sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste” (Efeseni 1:4 ). Nu avem noi toate motivele de a-I aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru că Hebronul a fost construit înainte de Ţoan?

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise