text Poezii crestine

Un creștin adevărat

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Un creștin adevărat


Toți binecuvântați să fiți
În veci de bunul Dumnezeu
Pe ai voștri semeni să-i iubiți
Și nimănui, să nu-i vreți rău,

Căci un creștin adevărat,
E milostiv și răbdător,
El nu e trist, nu-i supărat
Și cu cei răi e iertător.

Căci el mânia nu o ține
Doar știe că-i mare păcat,
Un rău de-i vine de la tine
Din partea lui, tu ești iertat,

Iar supărarea sau durerea,
În inima lui o închide,
El niciodată, răzbunarea
Nu o îndreaptă către tine.

El caută mereu să fie
Amabil, blând și iertător
Și niciodată n-o să știe
Să fie rău, răzbunător.

Invidia sau pizma rea
Si-o inimă cu răutate,
Nicicând la el nu vei vedea
El nu va face nedreptate.

Căci nu se poate ca și ura
Al său suflet să-l stăpânească
Și nu se poate cu-a lui gură
Cuvinte grele să rostească,

Să fie ros de gelozie
Pentru că altu-i mai deștept,
Să fie negru de furie
Sau să își dea cu pumnu-n piept,

Căci Domnul nu exagerează
Ne cere doar cât putem da
Si nici discordii nu creează
În pace să trăim ar vrea.

Iar noi, ca oameni credincioși
Cu Domnu-n pace să trăim
În toate ca să fim serioși
Pe-ai noștri semeni, să-i iubim,

Să ne luptăm, iar bunătatea,
Mereu pe noi să ne conducă,
Să acceptam realitatea
Și-ale noastre fapte să ne ducă

Cu Tatăl Sfânt, la Ceruri, sus
El, loc o să ne pregătească
Atunci când va veni Isus
Pe aleșii Săi, să-I întâlnească.

Amin

Câmpia Turzii, 15 iunie 2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise