text Poezii crestine

Tu ști și cunoști

de Alex Prodan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Când te-am chemat Isuse,
La mine Tu Domnul meu ai venit
Și tot ce am cerut de la Tine,
Tu tot mi-ai dăruit.

Ai venit la mine în dată,
Și ai stat de vorbă în noaptea groasă
Și mi-ai spus cu vocea Ta ce-a dulce,
Ce mă așteaptă până la Tine la cruce.

Dar, acum Isuse,
Te rog pentru ce-i nemântuiți
Să te prezinți în a lor viață,
Să simtă căci sunt și ei iubiți!

Te rog arată-le iubirea,
Să simtă căci ești Dumnezeu
Să simtă bucuria,
Pe care am simțit-o și eu.

Știu, Doamne căci e greu să taci când ai dreptate
Și totuși să vorbești cu iubire aceluia ce te bate
Să îi spui căci îl iubești,
Și inima lui nu vrei să o rănești.

E greu să ierți,
Să ierți într-una
Și totuși să nu ierți păcatul, pofta rea și minciuna
Să poți să spui în dată,
Te va judeca Ce-l din slavă.

Prin ani ce îi trăiești,
E greu să rabzi făcând tot bine
Și parcă e și mai greu,
Când ști căci ți-a greșit fratele de lângă tine.

Și totuși când Isus este cu tine,
Nimic nu e prea greu
E greu când ce-l ce îți zice frate,
Te vorbește în dos de rău.

Și cu dispreț îți dă sentința,
El care e fratele tău
Privindu-te în ochi în față,
Spunând da acesta mi-a făcut rău.

Și parcă te doare și mai tare,
Când frați toți te dau la spate
Și nici unul nu vine în dată,
Să mângâie inima zducinată.

Dar, Tu le cunoști pe toate,
Și ști a noastre fapte
De aceia nu pot să spun doar atât,
Fi binecuvântat Ce-l ce stai în cerul sus!

Căci Tu Doamne toate le ști,
Și toate sunt scrise pe hârti
Ori ce faptă am fi făcut,
Sunt scrise în cerul sus.

E greu Doamne să pășești în continuare,
Cu frați care nu îți dau salvare
E greu când te lasă fiecare,
Și își vede de cale.

Dar Tu toate le ști,
Tu Ce-l din veșnici
Doamne îți mulțumește inima mea,
Tu toate le ști din slava Ta.

E greu, să ierți să ierți într-una,
Așa cum spui Tu Domnul meu
Dar, prin puterea Ta cerească,
Biruim ori ce rău.

Le ști și le cunoști pe toate,
Doamne ajută-ne la fiecare
Să trăim cu adevărat,
Cuvântul de Tine lăsat.

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise