text Poezii crestine

Testarea credintei (2Cor.13.5)

de Mihail Dimitriu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihail Dimitriu
Pe a mantuirii cale, poate merge bucuros, (Ps.13.5)
Orice om, care se-ncrede in Domnul Isus Hristos. (Ioan 3.16; Evrei 11.1)
Iar cine-L crede pe Domnul, doar de El va asculta, (Evrei 11.8; 5.9)
Si in orice actiune, va-mplini doar voia Sa. (Ps. 15.2; Matei 7.21; 1Ioan 2:17)

Sfanta Carte ne invata, ca noi toti calatorim, (1Petru 2.11)
Din momentul cand ne nastem, pana-n clipa cand murim. (Evrei 11.13)
Timpul zboara cu iuteala, fara sa se poat-opri, (Iov 7.6)
Iar noi nu cunoastem timpul, cat vom mai calatori.(Is. 38.10; Luca 12.16-21)


Mai citim in Sfanta Carte, ca in noi e-un suflet viu, (Gen. 2.7)
Ce la moarte paraseste trupul, lasandu-l pustiu; (Iov 14.10)
Duhul se-ntoarce la Domnul, de unde noi l-am primit, (Iov 34.14; Ecl.12.7)
Iar sufletul va merge, unde noi i-am pregatit. (1Sam.25.29)


Sunt doar doua locuinte, unde sufletele-or sta (Luca 16.22-23)
Pana-n clipa invierii, cand cu trup s-or imbraca. (1Cor.15.42)
Va fi prima inviere, a celor neprihaniti. (Luca 14.14)
Si a doua inviere, a celor nemantuiti. (Apoc. 20.5, 12)


Prima dintre locuinte, e sanul lui Avraam, (Luca 16.22)
Unde-s sufletele celor credinciosi, din orice neam, (Apoc. 6.9)
Care-au ascultat de Domnul, facand numai voia Sa; (Matei 7.21)
Ele-asteapta magaiate, haina alba sa le dea. (Luca16.25; Apoc.7.9)


Cea de-a doua locuinta, e un loc de mare chin, (Luca 16.23-24)
Unde-s sufletele celor ce-au traiti mai libertin.( Luca 16.19-21)
Ei n-au ascultat de Domnul, facand numai voia lor, (Gal. 5.17)
Si isi vor primi pedeapsa, in iazul ingrozitor. (Apoc. 20.11-15)


Multe suflete din cele, ce sunt in locul de chin (Luca 16.23-24)
Isi asteapta judecata, intr-un ne-ncetat suspin, (Marcu 16.16; Ioan 12.48)
Caci n-au ascultat de Domnul, care i-a-ndemnat solemn, (Matei 7.21-27)
Sa-si puna la test credinta, intr-un mod corect si demn.( 2Cor. 13.5)


Multi nu si-au testat credinta, c-au crezut ca o aveau. (Ioan 8.30-31)
Dar Domnul Isus le spuse, ca ei doar se amageau. (Ioan 8.45-46)
Mai citim in Sfanta Carte, ca Simon s-a amagit, (F.A. 8.13)
Cum ca ar avea credinta, pan' ce-a fost descoperit. (F.A. 8.20-23)


Oamenii ce au credinta, vesnic vor trai in rai, (Ioan 3.16)
Ceilalti, dupa judecata, vor avea un jalnic trai.( Apoc. 14.10-12; 20.11-15)
Orice om cu-ntelepciune se testeaza constiincios: (2Cor.13.5)
De el crede, sau nu crede in Domnul Isus Hristos. (F.A. 28.24; 2Tes. 3.2)


Iata primul dintre teste: ca sa il indeplinesti, (Gal. 5.6)
Si pe Domnul si pe oameni, trebuie sa ii iubesti.(1Tim. 1.5)
Ca sa treci si alte teste: sa-ti fixezi al vietii tel, (Evrei 12.2)
Ca sa-L porti pe Domnu-n suflet, si s-asculti numai de El. (Ef.3.17; Evrei 11.8)


De ai inima curata, testul patru l-ai bifat. (F.A. 15.9)
Testul cinci , e sa-ti verifici, de ai cugetul curat.( 1Tim. 1.19; 3.9; Tit 1.15)
Daca treci si testul sase, atunci chiar esti pocait, (Iona 3.5-9)
Iar traiul tau de-acum, de pacate-i curatit. (Daniel 6.4; Osea 5.2; Ioan 16.8-9)


De-ai trecut si testul sapte, lumea tu ai biruit; (1Ioan 5.4-5)
Ca sa treci si alte teste: tu vei fi un om smerit, (Tef.3.12)
Vei face doar fapte bune; banii nu-i vei mai iubi. (1Tim. 6.10; Tit 3.8)
Si modest iti va fi traiul, caci bogat tu nu vei fi. (Iacov 2.5; Apoc. 2.9-10)


Un alt test ce-ti sta in fata, e neprihanirea ta, (Hab.2.4; Evrei 11.7)
Iar altul e adevarul in care tu vei umbla. (2Tim. 3.8)
Iara testul paisprezece: s-ai cu Domnul legamant, (Ps. 50.5)
Adica botez in apa si botez cu Duhul Sfant. (1Petru 3.21; F.A. 15.8)


Ca sa treci si alte teste: tu fricos nu poti sa fii, (Marcu 4.40; Evrei 13.6)
Caci in harul Sau te afli, printre-ai Domnului copii. (Rom.5.2)
Alt test al credintei tale, pentru ca sa-ndeplinesti, (1Petru 1.7)
Trebuie la ai tai semeni, de Domnul sa le vorbesti. (2Cor. 4.13)


Iata testul optsprezece: sa-ngrijesti de toti ai tai. (1Tim. 5.8,16)
Ca sa treci si alte teste: nu fi una cu cei rai, (2Cor. 6.14-15; 1Cor 5.11)
Vorbeste cu-ntelepciune, sfant sa-ti fie al tau grai, (1Tim.6.20-21)
Ascultand de Domnu-n toate, nici un idol sa nu ai. (F.A.21.25)


Ca sa treci alt test de baza, fii atent cum te comporti (2Tes. 1.4; Iacov 1.2-3)
Cand te afli in necazuri, si cum crucea ta ti-o porti.(Gen. 22.1-18; Apoc. 2.10,13)
De-ai trecut aceste teste, poti sa te astepti de-acum, (1Petru 1.7)
Ca vei trece inca doua, pe al mantuirii drum. (2Tim. 2.15)



Ca sa iti incerci credinta, pe al Domnului temei, (1Petru 1.6)
Iat-acum iti sta in fata, testul douazeci si trei. (Iacov 1.3)
Dupa ce-a spus testu-acesta, Domnul S-a-naltat la cer; (Marcu 16.19)
Iata ce cuvinte-atunci, rasunat-au in eter: (Marcu 16.15-16)


De vei crede-n El: vei scoate, dracii in Numele Sau; (Marcu 16.17)
Vei vorbi-n limbi ne-nvatate; vei lua serpi pe bratul tau; (Marcu 16.17-18)
Chiar de-ai bea ceva de moarte, tot nu te va vatama; (Marcu 16.18)
Pe bolnavi de pui tu mana, se vor insanatosi. (Marcu 16.18)


Testul douazeci si patru, pe care Domnul l-a spus: (Iacov 1.3)
Daca tu ai credinta, reala-n Domnul Isus, (2Tim. 1.5)
Vei face lucrari ca Domnul, chiar si altele mai mari, (Ioan 14.12)
Si vei fi printre aceia, care sunt asa de rari. (ps. 12.1; Prov. 20.6; Luca 18.8)


Iar de ti-ai testat credinta, intr-un mod cat mai onest, (2 Cor. 13.5)
Si ai constatat cu teama, ca tu ai cazut la test, (Ioan 8.45-46)
Cat timp sufletul e-n tine, si cat duh de viata ai, (Gen. 7.22, F.A. 20.10)
Desi inca mai ai sanse, linistit tu sa nu stai. (Ezec. 16.49)


Cere Domnului credinta, caci doar El ti-o poate da, (Luca 17.5)
Si asculta-L in tot timpul, facand numai voia Sa. (Matei 7.21)
Iar ca Domnul sa te-asculte, tu sa ai acest sfant tel: (Ioan 15.7)
Sa veghezi in permanenta, ca tu sa ramai in El. (Ioan 15.4-6).

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise